Infertilitatea este o boala! Probabil ca aceste cuvinte le-ati mai auzit cu ocazia lansarii unor campanii, din gura unor prietene care isi doresc copii si inca nu au, sau poate, din intamplare, cititind forumuri in care femeile cauta solutii pentru a-si implini cel mai mare vis.
Astazi am sa scriu despre un subiect personal, delicat, intim dar in acelasi timp obisnuit in lumea femeilor infertile. Da! Infertilitatea este o boala, o boala fizica si, din pacate, o boala care ne afecteaza si psihic.
Au trecut 5 ani de cand incerc sa-mi indeplinesc cel mai mare vis al vietii mele. Acela de a fi mama. Nu am reusit inca, insa cu ajutorul lui Dumnezeu voi gusta si din aceasta bucurie, poate singura cu adevarat importanta in viata mea.
Am dat startul la 6 luni dupa o pauza binemeritata de anticonceptionale. Deh! Sa nu iasa mostenitorul nu stiu cum. Sigura ca vom reusi in cea de-a 7-a luna, am gustat prima oara din dezamagirea unui test de sarcina. Primul din viata mea. Apoi au urmat testul 8, 9, 10 – 20 si…. trecu si anul doi si juniorul se incapatana sa apara. Dupa o scurta analiza in doi am decis sa consultam un specialist care… dupa ceva vreme s-a dovedit a fi… nespecialist. N-am luat decat antibiotice – “ca esti inflamata” si ceva vitamine. In van! Dupa o scurta cearta (sau discutie in contradictoriu) am hotarat sa-mi parasesc ginecoloaga. Am facut-o trantind usa dupa mine.
Am analizat din nou si am ales un al doilea medic. Prietena mea era multumita de el. Am testat astfel si Maternitatea Polizu. Spaga la intrare, intalnire pe fuga cu domnu’ doctor. Vreo 3 luni la randul. De fiecare data la ovulatie, de fiecare data cu indicatii de amor nebun si de fiecare data fara solutii si rezultate. Medicul, foarte cautat, dar cu o acuta lipsa de timp. Am renuntat si la el. Nu suparata pe prestatia sa, ci doar din cauza lipsei unei chimii, necesara psihiculu
