Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hon. David Kilgour, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace �n 2010 adresează o scrisoare deschisă membrilor Parlamentului Rom�n

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 22 martie 2010 ·

  HON. DAVID KILGOUR OTTAWA, CANADA   Bucureşti, 19 martie 2010 Scrisoare deschisă către Membrii Parlamentului Român   Stimaţi membri ai Parlamentului,   Cu privire la: Spectacolele SHEN YUN în 2010 din Bucureşti   Compania SHEN YUN cu sediul în New York a prezentat în turneele sale mondiale din ultimii patru ani, legende, dansuri, cântece, muzică interpretată de o orchestră completă şi costume tradiţionale chineze. Numai în Europa, în 2009, SHEN YUN a susţinut 42 de spectacole în 16 oraşe din 12 ţări europene şi toate au fost de mare succes: www.shenyunperformingarts.org/history Acesta este cel de-al treilea an consecutiv în care Parlamentul European a găzduit pe 24 februarie ceremonia de bun venit dedicată turneului european al SHEN YUN, sub patronajul vicepreşedintelui Parlamentului European, Edward McMillan-Scott. România a fost una dintre naţiunile europene care au găzduit SHEN YUN în 2008 la Teatrul Naţional Bucureşti. Anul acesta, Ministerul Român al Educaţiei refuză să permită susţinerea acestor spectacole la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti (PNCB), cu toate că există un contract semnat de către directorul PNCB care a acceptat evenimentul. Nu a fost oferită nicio motivaţie Asociaţiei Falun Dafa din România, care este organizatorul spectacolului, dar înţeleg că Ministerul Român de Externe a fost supus presiunilor regimului comunist chinez, prin intermediul ambasadei sale din Bucureşti. Dacă este aşa, aş dori să subliniez faptul că, în multe alte ţări bazate pe statul de drept, inclusiv în Canada, s-a rezistat în faţă presiunilor similare, iar spectacolele s-au desfăşurat fără niciun impediment. SHEN YUN este un grup cultural cu sediul în New York şi cu artişti de înaltă clasă. Eu sper că veţi face în aşa fel că SHEN YUN să fie primit din nou în capitala dumneavoastră, în ciudă presiunilor inadecvate din partea Chinei. Dacă această sală de

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 32 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 39 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 42 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 53 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°