Dacă nu ţi-au spart (sau furat cu totul) maşina hoţii, pleci la volan. Dacă ai noroc, te-nscrii în trafic şi, dacă ai şi şansă, ajungi pe drumul cel bun. Dacă ai neşansă, pe drumul acela (care-o fi, căci eu nu am văzut aşa ceva?) iei un cui în roată sau îţi secţionează cauciucul un fier lăsat aiurea de şantierist. Dacă ai noroc, nu păţeşti aşa ceva, dar dai peste o băltoacă ce ascunde o groapă ori o gură de canal al cărui capac este pisat într-o curte de rom aşezat pe-o bancă pe care mai scrie „Primăria sectorului 2” şi pe care, până mai ieri, ai văzut-o în Parcul Plumbuita. Dacă ai trecut de aceste încercări şi dacă ajungi la magazinul căutat, n-ai unde parca. În fine, la trei kilometri, găseşti un puradel care ţi-a rezervat loc într-o parcare ad-hoc, contra cost neimpozabil. Când revii de unde ai fost, constaţi că ai avut radio-casetofon la bord şi că din portbagaj ţi-au sustras (ziua în amiaza mare, chiar lângă sediul Secţiei 7 Poliţie) totul. Te aţâţi, nici adrenalină nu mai ai ca să secreţi, te gândeşti să reclami (timp pierdut şi efort în zadar, c-ai mai făcut-o şi-ai văzut că eficienţa şi promptitudinea lipsesc din dex-ul poliţiştilor noştri euroconformi!), înjuri şi pleci. Unde şi cum : eşti pe jantă şi-n parbriz ai un bilet : „Să nu mai parchezi aici dacă n-ai bani pentru altă maşină!”

Într-un târziu, eşti din nou acasă, după ce ai lăsat să fii depăşit de o salvare (care dusese un colet la un bloc vecin cu al tău, unde locuieşte o asistentă cu păr blond şi nuri la vedere) şi de o maşină a Poliţiei (care escorta o „negritudine” cu particula SEN în numărul de înmatriculare, al cărui ocupant de habitaclu participă la un ceremonial în zona ta rezidenţială). Te bucuri că eşti teafăr, vrei să scrii păţaniile zilei, vrei să te speli mai întâi, dar constaţi că în loc de apă caldă vine aer, iar în loc de apă rece, curge noroi roşu. Mă rog, porneşti computerul (