Universitatea - Poli Iaşi
Stadion „Municipal“ Turnu Severin, spectatori - 7.500.
Au marcat: Iliev (‘62), Prepeliţă (‘89)/ Straton (‘85).
Universitatea Craiova: Lung Jr. - Bărboianu, V. Găman, Iliev, Bălace - Prepeliţă, Dilevski, Gîngioveanu (‘69, R. Barbu) - Dina (‘79, Trică) - M. Costea, Fl. Costea (‘45, Al. Piţurcă). Antrenor: Mark Wotte.
Poli Iaşi: Brăneţ - Străuţ (‘50, Straton) Mihajlov, Cuciula (‘77, Ignatov), Costache - Bîrlădeanu, Onicaş, R. Miclea, V. Negru - Diarrassouba, Cr. Constantin (54, Bujor). Antrenor interimar: Marian Dinu.
Au arbitrat: Al. Deaconu - Cr. Nica, Z. Szekely.
Cartonaşe galbene: Al. Piţurcă / Straton, Bîrlădeanu.
După ce, în prima repriză, arbitrul Deaconu a refuzat un penalti clar Craiovei, în urma fazei în care Florin Costea a fost grav accidentat de portarul Brăneţ, partea a doua a avut un final electrizant, dar fericit pentru olteni, aceştia obţinând victoria printr-un gol marcat în minutul 89, victorie care i-a scos din zona retrogradării.
Poli Iaşi a fost ieri lipsită de tenacele antrenor Petre Grigoraş (rămas la Iaşi), dar şi de aplombul cu care a evoluat chiar şi în partida pierdută joi, acasă, cu Vaslui. După un început echilibrat de repriză, gazdele au asaltat poarta lui Brăneţ, dar oltenii au ratat vreo şase ocazii uriaşe, exasperând nu numai staff-ul Craiovei, dar şi pe suporterii de pe „Municipal“. Şirul oportunităţilor l-a început Dina (‘16), apoi Mihai Costea nu l-a putut învinge pe Brăneţ, portarul moldovean respingând senzaţional în corner (‘31), fază urmată, peste două minute, de o bâlbă a lui Florin Costea (a ratat preluarea). Şi Prepeliţă a fost foarte aproape de a mişca tabela, dar ghiuleaua sa, de la aproape 30 de metri, a trecut pe lângă ţintă (‘34). Chiar dacă Onicaş a dat ceva emoţii oltenilor la un corner (‘37), finalul primei reprize a fost la discreţia gazdelor