Mă mustră un cititor că „sunt obsedat de Iliescu“. Îl asigur, cu tot respectul, că se află în eroare. Nu am făcut din Ion Iliescu o obsesie.
Pur şi simplu, mă interesează subiectul „Revoluţia". Sau, mai exact, „Morţii de la Revoluţie". Sau, şi mai exact, „Ucigaşii de la Revoluţie".
Deciziile lui Ion Iliescu ne-au influenţat viaţa pe termen lung. România croită de el atunci, în 1989-1990, s-a aşezat pe crime, hoţie şi minciună.
Crimelor din decembrie '89 tocmai le dăm de urmă. Iliescu, vechi activist PCR, a inventat terorişti pentru a băga spaima într-o populaţie euforică şi devenită radical anticomunistă. Acelaşi Iliescu l-a reactivat pe generalul Militaru, spionul sovietic, dându-i puteri absolute peste Armată, Miliţie, Securitate. Militaru, omul lui Iliescu, a comandat măceluri în serie. Tot el a „evaporat" 1.015 terorişti din arestul Miliţiei, ştergându-le urmele. În spatele lor rămâneau sute de morţi.
În regimul Iliescu, generalul Militaru a dormit liniştit în patul său, iar alţi ucigaşi de la Revoluţie au fost graţiaţi. Oameni-cheie ai relaţiei cu Moscova, precum Vasile Ionel şi Cico Dumitrescu, au ajuns sfetnici prezidenţiali.
Nu înţelegeam însă cum şi-a făcut cuib la Cotroceni, timp de patru ani (2001-2004), un papiţoi precum acest Cătălin Voicu. „România liberă" de ieri a produs o dezvăluire uluitoare: pe 26 decembrie 1989, deci la o zi după execuţia soţilor Ceauşescu, Ion Iliescu l-a trimis pe locotenentul Cătălin Voicu să supervizeze activitatea Parchetului General! Cum îşi făcea acesta treaba? Explică un procuror: „Ne-a spus că, din acel moment, cine nu execută ordinele va fi împuşcat ca terorist. În timp ce ne vorbea, scotea pistolul din teacă şi îl învârtea pe deget, ameninţător. Ne era frică. Erau zile în care te împuşcau pe stradă dacă cineva striga «Teroristul!»".
Aşa erau „cercetate" crimele Revoluţiei, la Parchetul
