Imaturi şi cu probleme de comunicare cu sexul opus. Aşa riscă să ajungă cei care amână să se dea plecaţi din casa părintească.
O cameră de cămin în care abia îşi fac loc cinci studenţi. Peste câţiva ani, unii dintre ei împart un apartament, pentru a-şi putea plăti chiria din salariile de angajaţi fără experienţă. Peste alţi ani, aproape toţi se străduiesc să plătească ratele la propriile apartamente, pentru că nici nu-şi pun problema să se întoarcă în oraşul natal.
Unul dintre aceşti tineri este Radu, sosit din Brăila în Bucureşti la studii, ajuns la 35 de ani soţ şi tată a două fetiţe pe care le creşte într-un apartament cu trei camere.
La polul opus independenţei financiare se află cei pe care mijlocul vieţii îi prinde cu părinţii în aceeaşi casă şi la aceeaşi masă pregătită de o mamă grijulie. Este cazul Luizei, o tânără care, deşi a primit cadou o garsonieră de la părinţi, a preferat să o închirieze şi să se întoarcă în casa părintească, din teama de a-şi trăi viaţa.
În tabloul dependenţei financiare mai sunt incluşi tinerii care stau cu părinţii pentru că nu-şi permit să-şi cumpere sau să închirieze o locuinţă.
Chirii mari din salarii mici
Sărăcia îi face pe unii tineri să nu se mai dea plecaţi din casa părintească, mulţi găsindu-se în situaţia de a nu-şi permite să cumpere o locuinţă nici măcar în rate. „În situaţii de criză, nimeni nu mai riscă să facă un credit la bancă. De asemenea, între salarii şi costul unei chirii într-o locuinţă decentă există un decalaj foarte mare. Pe de altă parte, spre deosebire de ti-nerii din Occident românii nu privesc problema de a locui singuri ca pe o obligativitate, pentru că, dacă ar gândi aşa, ar încerca să găsească soluţii, chiar dacă eforturile sunt foarte mari. Mulţi preferă comoditatea", explică Augustin Cambosie, vicepreşedintele Federaţiei Române de Psihoterapie.
La a
