Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SIF-urile îşi distribuie sărăcia

Publicat in Curierul, marți 23 martie 2010 ·

Valoarea dividendelor a nemulţumit grupuri de acţionari ai SIF5 şi SIF1 care solicită dublarea acestora

Nici pentru 2010 situaţia nu se anunţă mai bună în condiţiile în care BCR nu va mai fi "găina cu ouă de aur"

Rareş Şofariu (KD Capital): Oricum evoluţia titlurilor SIF nu este influenţată semnificativ de cuantumul dividendului

După ce în perioada de boom investitorii de la BVB aşteptau "gratuite" de la conducerile SIF, primul an de criză a schimbat preferinţa acestora, centrul de greutate mutându-se pe dividend. Din păcate, cele cinci societăţi financiare au resimţit un recul important la nivelul profiturilor, astfel încât şi câştigurile distribuite către investitori nu au fost pe măsura aşteptărilor. Anul trecut, SIF-urile care au propus iniţial trecerea profiturilor către rezerve într-o perioadă în care importanţa lichidităţilor este ridicată au fost rapid sancţionate de investitori.

Situaţia se repetă în acest an. Astfel, unii acţionari ai SIF Oltenia (SIF5) şi SIF Banat Crişana (SIF1) solicită majorarea dividendelor aferente anului 2009, considerând nesatisfăcătoare propunerile avansate de conducerile celor două societăţi. Un grup de acţionari ai SIF5 cer un dividend de două ori mai mare decât cel propus de conducerea societăţii, respectiv de 0,16 lei pe titlu faţă de 0,08 lei pe acţiune, deşi dividendul avansat de Consiliul de Administraţie este cel mai mare dintre cele cinci SIF-uri. Mai mulţi investitori strâng semnături, în acest sens, pentru modificarea ordinii de zi a adunării acţionarilor din 29 aprilie, au declarat pentru Mediafax surse apropiate acţionariatului. Conducerea SIF5 a propus acţionarilor un dividend de 0,08 lei/acţiune din profitul net de anul trecut, în creştere cu o treime comparativ cu valoarea distribuită pentru 2008, de 0,06 lei/acţiune, urmând să distribuie astfel 46,4 mil. lei.

De asemenea, un grup

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

Lucrări în București: Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale

Mediafax acum 19 minute
„Așa cum mi-am asumat la preluarea mandatului, prioritizez lucrările esențiale pentru București: 3 dintre cele mai circulate pasaje și poduri din București intră în reabilitare. Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor, a lansat în SEAP proc

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

FOTO+VIDEO Control al comisarilor ANPC în zona Nordis din Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

Ziua Constanta acum o ora
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Comandamentul litoral 2025, din dispoziția președintelui Cristian Popescu Piedone, au derulat, în data de 15 iulie 2025, o serie de controale în stațiunile de pe litoral și în zona NORD

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

ANRE: Companiile care cumpără energie electrică acum, cu livrare în viitor, vor fi obligate să plătească un avans sau să constituie o garanţie minimă la momentul semnării contractelor încheiate

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adoptat un Ordin prin care cumpărătorii de energie electrică vor fi obligaţi să plătească un avans sau să constituie o garanţie minimă la momentul semnării contractelor încheiate pe

Comisia Europeană prezintă propunerea de buget pe termen lung al Uniunii Europene

Adevarul acum 12 minute
Miercuri, 16 iulie, comisarul european Piotr Serafin va prezenta deputaților din Comisia Parlamentului European (PE) pentru Bugete, propunerea Comisiei Europene privind bugetul pe termen lung al UE.

Se umple pușculița! Ce sumă a intrat în conturile lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
s-a calificat în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, deși a înregistrat un rezultat rușinos în manșa retur a confruntării cu andorranii de la , Campioana a scăpat „ca prin urechile” acului de o rușine istorică, după o evoluție slabă, da

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/37°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/34°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°