Astăzi ar fi trebuit să fiu în Siria, la invitaţia Comisiei Europene. Un seminar despre Politica de Vecinătate, care urma să se desfăşoare la Bruxelles şi la Damasc. Deşi am depus actele pentru viză în urmă cu o lună, până luni nu am primit niciun răspuns de la ministerul sirian de externe, nici da nici ba. Cei de la Comisie m-au sfătuit totuşi să plec la Bruxelles, urmând să obţin viza de acolo. Aşa se întâmplase şi în urmă cu un an, cu opt jurnalişti, care au primit viza în ultima clipă pentru a pleca în Siria.
Anul acesta, în grupul de 15 jurnalişti din Europa, mai erau doi în aceeaşi situaţie cu mine. Ian Black, editorul de la The Guardian pe Orientul Mijlociu şi un jurnalist suedez. În timp ce Ian Black a avut norocul să primească viza ieri la ambasada Siriei din Bruxelles, eu şi jurnalistul suedez am fost anunţaţi că am fost respinşi de ministerul informaţiei de la Damasc (Securitatea lor, cum ar veni). Într-un fel, aş fi preferat să îmi spună încă de la Bucureşti că îmi resping viza, pentru că aveam o invitaţie la alt semina, în aceeaşi perioadă. Dar şi din discuţiile ţinute la Bruxelles, atât cu sirieni, cât şi cu reprezentanţi ai Uniunii Europene, am aflat destul de multe despre dictatura din Siria.
Acuma, nu-i bai! Noi ştim cum se acţionează în astfel de regimuri.
Astăzi ar fi trebuit să fiu în Siria, la invitaţia Comisiei Europene. Un seminar despre Politica de Vecinătate, care urma să se desfăşoare la Bruxelles şi la Damasc. Deşi am depus actele pentru viză în urmă cu o lună, până luni nu am primit niciun răspuns de la ministerul sirian de externe, nici da nici ba. Cei de la Comisie m-au sfătuit totuşi să plec la Bruxelles, urmând să obţin viza de acolo. Aşa se întâmplase şi în urmă cu un an, cu opt jurnalişti, care au primit viza în ultima clipă pentru a pleca în Siria.
Anul acesta, în grupul de 15 jurnalişti din Europa, mai erau