E drept că ideea acestui număr mi-a venit cînd flacăra violetă s-a intersectat, în viaţa mea, cu Avatar. Două exemple spectaculoase în care o nouă spiritualitate, desprinsă de religiile tradiţionale, se insinuează în viaţa noastră. Există în psihologia colectivă un prototip al omului care se lasă purtat de iraţional: baba de la biserică. Ea este îndeobşte dispreţuită şi ridiculizată. Noi toţi ne simţim din altă lume faţă de ea atunci cînd baba bisericoasă se închină la nesfîrşit şi pupă moaşte, după ce a stat la coadă jumătate de zi şi s-a îmbrîncit cu alte babe religioase. A dispreţui baba bisericoasă este un accesoriu conversaţional aproape obligatoriu al clasei de mijloc urbane şi educate, alături de vacanţele all inclusive, de pildă.

România clasei de mijloc în expansiune, a marilor oraşe şi a noii economii, are legături tot mai firave cu celelalte Românii, cu România babei bisericoase, cu România ţăranului autoconsumator, cu România muncitorului a cărui urbanizare a dat înapoi în tranziţie. Dar acesta nu este un număr despre noile realităţi sociale, ci despre o uimire personală: cît de mult discută noua Românie despre teme spirituale, fără a le considera ca atare.

Am auzit odată o conversaţie între două tinere doamne genul corporate-all inclusive care în decurs de trei minute făcuseră un haz nebun de o bunicuţă ineptă care umbla cu agheazmă şi apoi discutau cu fascinaţie despre feng-shui şi cum să-ţi aranjezi catrafusele prin casă pentru a deschide nu ştiu ce porţi energetice. Nu am nimic cu feng-shui-ul respectiv, e chiar amuzant să citeşti cum trebuie să faci curăţenie pentru a lăsa Chi-ul să zburde liber sau cum trebuie să creşti plante pentru a sparge blocajele energetice. Ce mă enervează este pufăiala unora care citesc asemenea baliverne faţă de babele cu agheazmă. Şi feng-shui-ul şi agheasma sînt în esenţă două forme de spiritu