Poate că senatorul Voicu este, aşa cum l-a etichetat Sebastian Lăzăroiu, un „gargaragiu“; poate că, după cum singur se apără, nu întotdeauna poate realiza ceea ce promite, chiar în schimbul zecilor şi sutelor de mii de euro pe care le pretinde; poate că este, după cum reiese din transcrieri, doar un escroc. Nu dăm sentinţe, dar trebuie să coroborăm conţinutul înregistrărilor DNA cu ceea ce ştim deja. Astfel, ne vom aminti că în 2001 Adrian Năstase condamna „arestările de vineri seara“ şi-l anihila, prin sinistrul Tănase Joiţa, pe procurorul Alexandru Lele, cel care îndrăznise să-l aresteze pe Adrian Tărău, important finanţator al PSD, bănuit de afaceri ilegale cu combustibili. Dosarul Tărău, rămas nesoluţionat, s-a soldat cu sinuciderea tânărului procuror Cristian Panait, după toate aparenţele în urma presiunii şefilor săi. Triada magistraţi corupţi-politicieni PSD-oameni de afaceri dubioşi era evidentă încă de atunci, când distinşi colegi de breaslă se extaziau în faţa capacităţii intelectuale a lui Adrian Năstase.

La o lectură atentă, conversaţiile lui Cătălin Voicu cu magistraţii de la ÎCCJ Florin Costiniu şi Cristian Jipa, cu fostul adjunct al şefului IGPR, Mihai Călinescu, şi propriile sale analize sună ca o continuare a Confesiunilor unui cafegiu de Gheorghe Florescu, dovedind continuitatea sistemului constituit de poliţişti şi de o parte a Securităţii în scopul spolierii statului, căci iată ce spune eroul nostru: „Poliţiştii au şi cârciumile, au şi casele de c..., au şi economicu’ în mână, au şi buticarii. Deci, procuroru’ lucrează prin mâna poliţistului, el supraveghează dosaru’...“. Iar pe poliţişti senatorul îi cunoaşte, îi convoacă şi le aminteşte ce datorii au faţă de el, după cum reiese şi din evocarea victoriei sale în alegerile din 2008 într-un „colegiu foarte controlat de... votanţi de-ai lui Vanghelie“ şi „inclusiv cu lumea interlopă“, care