* asta cer PSD-iştii brăileni * motivul invocat este că aplicarea acestei metode ar putea duce la reducerea efectelor crizei economice prin crearea de noi resurse
PSD-iştii brăileni au trecut oficial la manetele organizaţionale ale partidului, prima măsură întreprinsă de aceştia vizând "matematica" arhitecturii interne, şi anume organizarea departamentelor din structura organizaţiei judeţene. "Am avut o săptămână în care am încercat să concretizăm două lucruri importante. Primul este organizarea departamentelor din structura organizaţiei judeţene. În acest sens, BPJ-ul (Biroul Politic Judeţean, n.r.) ne-a aprobat împărţirea pe zece departamente, economic, infrastructură, administraţie, juridic, etc. Mai urmează doar ca departamentele să-şi selecteze conducătorii şi să se apuce de treabă.
Al doilea lucru este că sâmbătă am purtat diferite discuţii vizavi de structura organizaţiei judeţene, pe care, după cum ştiţi deja, o dorim mai flexibilă şi mai apropiată de electorat. Urmează ca în luna aprilie să fie aprobată şi noua structură", a precizat prim-vicepreşedintele PSD Brăila, Aurel Simionescu în timpul unei conferinţe de presă susţinute ieri de social-democraţi.
Un alt subiect atacat de Simionescu a fost şi deja clasicizata problemă a pensiilor. În acest sens, social-democratul a ţinut să lanseze o propunere care, în opinia lui, ar putea reduce efectele actualei crize economice. Mai exact, PSD-istul cere ca împrumuturile externe să nu mai fie folosite doar pentru plata pensiilor şi a salariilor, ci o parte din bani să fie investiţi şi în segmentul de dezvoltare economică.
"Noi propunem ca decât să cheltuim toţi banii pe care-i împrumutăm de la FMI pe pensii şi salarii, o parte din ei ar trebui să se ducă spre dezvoltare, spre fondul economic. Adică, să facem acea formulă viabilă care să creeze resurse şi să satisfacă nevoile", a conchis Simi