Pe Calea Victoriei, între străzile Lipscani şi Stavropoleos, se construia pe la 1667 o biserică ce a purtat iniţial hramul Adormirea, dar care a fost numită apoi Zlătari, la fel ca şi hanul ridicat câţiva ani mai târziu, în 1708.

Biserica a fost reconstruită de Mihai Cantacuzino în 1705, devenind una dintre cele mai avute din oraş. Hanul a căpătat repede renume, devenind nu numai un adăpost unde trăgeau cei mai bogaţi negustori, ci şi un loc monden şi un spaţiu comercial extrem de activ.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, clădirea hanului se compunea din parter şi etaj şi avea aproape 200 de camere. La parter se aflau încăperi destinate prăvăliilor, care se închiriau pentru „lipscării, băcănii, cârciumi şi oameni de diferite religiuni".

Între 1867 şi 1887, etajul hanului a fost ocupat de Ministerul Instrucţiei Publice şi al Cultelor. În 1870, în Hanul Zlătari se găsea una dintre cele mai mari şi mai prospere băcănii din Bucureşti, proprietatea unui anumit Păun Popescu. Hanul a fost demolat în 1903, pentru a se mări Calea Victoriei.