La istorie, încă de prin gimnaziu, am învățat despre diviziunea socială a muncii. Mai întâi au existat vânătorii și pescarii. Apoi au apărut păstorii și agricultorii. Inventarea schimbului a produs negustori. Și așa mai departe, începând din comuna primitivă și până la satul global s-au tot adunat meserii, profesii și ocupații, care i-au diferențiat pe oameni unii de alții prin ceea ce făceau. Printre aceste ocupații se numără și cele de politician sau clovn.
Ei bine, în ultimii ani observ o tendință de contragere. Mai exact, același om încearcă să facă, în același timp, mai multe profesii sau meserii. Iar campioni ai acestei noi tendințe sunt politicienii români. Ce le place lor cel mai mult să combine este politica și bufoneria. Exemplul lui Emil Boc dând cu coasa ori rindeluind de zor, a fost urmat de penelista Norica Nicolai, care a tras o scaldă în jacuzzi cu Lucian Mândruță. Ei bine, cum PSD-ul nu putea rămâne mai prejos, l-a scos la înaintare pe ”faimosul” primar de Constanța, Radu Mazăre.
Via Realitatea.net, am zărit un interviu de-a dreptul halucinant (în sensul jenant al cuvântului) difuzat de Acasă TV. Un interviu în care ”jurnalista”, cu masca de scafandru pe față, se bagă într-o vană cu lapte pentru a-i lua un interviu, inedit vorba vine, lui Radu Mazăre. Să fim clari: ideea nu e nici pe departe originală. Interviurile acordate în cada din baie sunt o modă pe care au patentat-o vedete de pe întreg mapamondul. Cu o mențiune însă: respectând diviziunea socială a muncii. Mai exact, e vorba de vedete din showbiz, pe care le poți înțelege, pentru că asta e profesia lor.
Un premier cosind ori dând cu rindeaua, un europarlamentar în jacuzzi cu un jurnalist ori un primar intervievat cu pieptul dezgolit într-o vană cu lapte sunt doar niște bufonerii triste. Să fie clar, dacă vreau să mă distrez mă uit la un film cu ”Stan și Bran”. Eventual la