Recent, edilul Mangaliei Mihai Claudiu Tusac spunea că litoralul sudic va începe să îşi revină din criza acută prin care trece - din punct de vedere al infrastructurii, iluminatului public, aspectului unităţilor hoteliere etc. - abia pe la finalul mandatului său. „Dacă începem anul acesta, prin septembrie, proiectele de reabilitare a tramei stradale şi a iluminatului public, pot spune că, pe la finele mandatului meu, am câştigat pariul cu Mamaia".
Primarul Mangaliei mai spune că, pentru acest sezon, are în plan amenajarea unui parc de distracţii în Saturn, „care sper să fie gata prin iunie - iulie, cu maşinuţe, trenuleţe etc".
Pe „teren" litoralul pare, într-adevăr, departe de a se fi îmbunătăţit faţă de anul trecut. La Mangalia plaja este acoperită de resturi menajere şi alge, iar nisipul pus „la păstrare" de DADL în dune s-a împuţinat la jumătate, dând un aspect deşertic zonei. Câinii comunitari sunt şi ei o problemă, numărul lor ajungând, din declaraţiile angajaţilor Serviciului Ecarisaj, la circa 2.000 de exemplare, exceptând staţiunile. Saturnul pare atins de un adevărat tsunami: clădirile noi ale unităţilor hoteliere proaspăt reabilitate sau construite contrastează izbitor cu imobilele vechi, abandonate şi lăsate în paragină. Zona unde va fi amenajat, până în iunie, parcul de distracţii bălteşte în prezent de apă, drumurile către plajă sunt pline de gropi, iar rămăşiţele iernii deosebit de grele (resturi de copaci prăbuşiţi) putrezesc, nestingherite, la tot pasul.
Cordonul Saturn - Venus va fi deschis în luna mai
Cordonul Saturn - Venus, proiect de 4,4 milioane de euro, ar fi trebuit finalizat, ce puţin din datele oficiale postate pe panourile bilingve de la ieşirea în staţiunea Venus, până în luna ianuarie a acestui an. Şantierul găsit la faţa locului ne îndeamnă să credem însă că lucrările vor continua cel puţin şi pe parcursul a