O hodoroagă de tramvai tremură ca scos din minţi pe şinele bombardate, ce scot la iveală limbi ascuţite de oţel gata să-ţi facă zdrenţe anvelopele. Tramvaiul 5 se rupe din şale. Ajuns la capăt, la Băneasa, mastodontul intră într-o zonă nimerită ca metaforă pentru România 2010.
Un balamuc în care un ins şi-a marcat teritoriul cu lozinci anti orice, altul care a plantat o barieră pe trotuar de ca şi cum e al mă-sii, un peron pulbere ca să aştepţi tramvaiul, câteva dughene triste cu aere de supermarket. De asemenea, o linie de tramvai inutilă, pe care specialiştii în fier vechi n-au putut-o dezmembra, un carosabil pregătit să taie şi să pună pe butuci şi un Hummer.... Totul dă în minunea secolului - Pasajul Băneasa.
Până acolo: asfaltul spart, şinele de tramvai inutile, criminale, mizeria pestilenţială de unde întoarce tramvaiul... nimicuri edilitare care coexistă cu marile realizări ale ultimelor guverne.
GĂŞTILE MOR, MECANISMUL RĂMÂNE
Urbaniştii şi edilii români nu gândesc macro, ca odinioară dl Văcăroiu economia... Ei creează în felii, pe aşchii, cu faţa la şanţul pe care tocmai l-au proiectat. Ei pot medita şi socoti fertil doar dacă-i întorci cu faţa spre proiectul lor. Ei sunt capabili să profileze în deşert oaza de geniu la care n-ai cum s-ajungi în vecii vecilor.
Edilitarii care se foiau în jurul domnilor Tăriceanu şi mai apoi Boc, pe vremea când aceştia recuperau sistemul vizitelor de lucru la Pasajul Băneasa, n-au sesizat ridicolul: suta de metri de drum impracticabil care duce spre pasajul miracol.
Stenogramele lui Cătălin Voicu explică misterul. Noi, indiferent despre ce guvern e vorba, gândim intenţionat în proiecte scurte, dar profitabile. Golăneşte. Un drum făcut ca lumea, nemţeşte ucide clientela care dă târcoale contractelor cu ministerele şi primăriile ţării.
Dacă faci prost,
