De ceva vreme, service-urile auto nu mai sînt ce erau odată. Nea Gogu cel voinic şi mereu murdar de ulei, cu fes pe cap şi cu puloverul de pe sub halatul albastru, a fost înlocuit de mai tînărul şi suplul domn Silvian (sau Octavian) cu şapcă şi salopetă aprins colorate, pe care scrie mit motors, peugeot team ori castrol service. Uneori însă, atunci cînd predai maşina nici măcar nu mai vezi vreun domn, ci numai domnişoare în fuste scurte care te roagă frumos să completezi un formular, te invită să te serveşti cu o cafea de la automat. Le dai cheia şi îţi vor găsi ele singure maşina prin parcare, o vor preda specialistului şi te vor căuta atunci cînd reparaţia sau revizia vor fi gata. Dacă alegi să aştepţi acolo, vei putea citi ziarele sau revistele care-ţi stau la dispoziţie sau chiar te poţi juca un joc (de curse auto) la consola instalată în showroom-ul în care se află şi recepţia service-ului. Între timp, nările îţi vor fi gîdilate cu miros de beţişoare parfumate (cel puţin aşa se întîmplă pe la unele service-uri de maşini japoneze, chiar la Toyota cea cu mari necazuri astăzi) care vor face ca nu cumva să-ţi mai aminteşti vreodată de înţepătorul miros de vaselină din atelierele de pe vremuri.
Despre mecanic afli doar cînd iei maşina înapoi, dintr-o carte de vizită agăţată de butonul radioului de la bord. Scrie acolo cum îl cheamă, ce telefon are, că s-a ocupat de maşina ta şi să nu eziţi să-l contactezi dacă ai ceva întrebări sau reclamaţii. O lume din ce în ce mai civilizată.
N-o să mă credeţi dacă vă spun că odată, de ziua mea, am primit prin curier chiar o mare sticlă de şampanie din partea dealer-ului şi a service-ului de unde-mi cumpărasem o maşină (fără să fie cine ştie ce automobil de fiţe). În timp, m-am obişnuit cu asemenea servicii şi la alte maşini, tot aşa cum m-am obişnuit cu trendul crescător al costurilor reviziilor obligatorii,