– de minte şi de limbaj –

Se constată, în cadrul mizeriei generale şi inflaţiei pamfletare, o sărăcire a injuriei prin care omul îşi dezvăluie, ceas de ceas, dispreţul faţă de om. Să luăm, ca în geometrie, o dreaptă, două drepte, trei stîngi, fie şi un pumn în cap.

A. îi spune lui B. că C. şi-a înşelat nevasta – B. decretează imediat: „un ticălos“.

C. se plînge lui D. că l-a lăsat nevasta – D. nu cere nici o explicaţie: „o ticăloasă!“.

E. îl observă pe F. cum înfulecă la recepţii cîte zece sandviciuri şi i-l arată lui G.: „numai după cum înghite şi se vede că-i un ticălos!“.

H. n-are ce face şi îi spune lui I. că J. s-a săturat de Iliescu şi va trece la PNL, concluzia amîndurora e promptă: „Un ticălos!“.

J. chiar că se duce să se înscrie la PNL şi constatînd că dl K., preş-ul filialei, a părăsit partidul pentru a se înscrie în PDSR, o întreabă pe dna L., secretara: „cum a putut fi atît de ticălos?“.

Dna L., secretara, se duce să-şi facă manichiura şi, ca orice femeie normal colocvială la coafor, îi povesteşte drei M. că „dl N. („domnul“ rostit cu o ironie necăjită) nu i-a mai dat nici un telefon de 10 zile“, de cînd s-au întors de la revelionul petrecut în Cipru – „de mult trebuia să-ţi fie clar că e un ticălos“, îi şopteşte M. mai mult apăsat decît trist.

N., „domnul N.“, cel care nu a mai dat telefon lui L. de cînd s-au întors din Cipru, „trece de fapt printr-o criză“, nu-l mai suportă pe Constantinescu, e decepţionat – „decepţionat pe mă-sa, de unde să aibă decepţii un ticălos ca el?“ – îi deschide ochii O. lui P., în pauza unui seminar la Cercul Militar despre societatea civilă.

R. e ipohondru – „aiurea!, e un ticălos care vrea să ne îngroape pe toţi cu bolile lui!“.

S. îşi ia doctoratul strălucit cu Bacovia, „da’ cine nu ştie că ticălosul trăieşte cu secretara comisiei?“.

T. e apolitic – „cea mai