Întrevederea ministrului Afacerilor Externe Teodor Baconschi cu Secretarul General NATO Anders Fogh Rasmussen
Ministrul Afacerilor Externe Teodor Baconschi a avut astăzi o întrevedere cu Secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen.
Discuţiile s-au concentrat asupra unor teme de interes prioritar în perspectiva reuniunii miniştrilor de externe NATO de la Tallin (Estonia), din 22-23 aprilie, şi a Summit-ului NATO de la Lisabona, între care: operaţiunile NATO din Afganistan şi Kosovo, evoluţiile din Balcani şi vecinătatea estică a Alianţei, Noul Concept Strategic al NATO, apărarea anti-rachetă.
Şeful diplomaţiei române a reiterat angajamentul de substanţă şi pe termen lung asumat de România în cadrul operaţiunii NATO din Afganistan, participarea românească în cadrul ISAF, în zona de sud a Afganistanului, dublându-se faţă de momentul Summit-ului NATO de la Bucureşti (aprilie 2008) şi urmând să ajungă la 1800 de militari până la sfârşitul acestui an. A fost de asemenea confirmat angajamentul ţării noastre faţă de KFOR, în sprijinul menţinerii unui mediu sigur şi stabil în Kosovo.
Ministrul român de externe a prezentat Secretarului general priorităţile României cu privire la Noul Concept Strategic al NATO, având în vedere că etapa de consultare, care va fi urmată de negocierea efectivă a documentului, este în plină desfăşurare. A subliniat importanţa deosebită pe care o acordă România echilibrului între apărarea colectivă şi operaţiunile din afara teritoriului aliat, dezvoltării politicii de parteneriate, precum şi continuării procesului de transformare a NATO, astfel încât Alianţa să poată răspunde eficient noilor tipuri de ameninţări, precum atacuri cibernetice, insecuritate energetică, atacuri cu rachete balistice. Decizia de cooperare bilaterală cu SUA în domeniul apărării anti-rachetă este o contribuţie a României la dezvoltarea unui s