Fostul numărul 4 mondial, Tim Henman, va reveni pe terenul de tenis după trei ani de pauză, la turneul de la Aegon Masters Tennis, de la Londra, care va avea loc în perioada 30 noiembrie-5decembrie.
La prima apariţie a sa la Turneul Campionilor ATP, Henman va juca împotriva a numeroşi adversari pe care i-a avut şi cât timp a jucat în circuitul profesionist.
De când s-a retras din 2007, britanicul a mai jucat în faţa publicului doar o singură dată - la un meci demonstrativ cu ocazia inaugurării acoperişului retractabil de la Wimbledon.
„Nu cred că ar fi fost un loc mai bun de a reveni pe teren decât această competiţie din Londra. Turneul care „trăieşte" de 14 ani, l-am văzut cum se dezvoltă sub ochii mei. Sper ca aceasta să fie prima mea apariţie din cei mulţi ani pe care vreau să-i joc aici. Să joci fără presiune, va face tenisul şi mai frumos", a spus Henman.
Viaţa după tenis
Retras la vârsta de 33 de ani şi cu 17 titluri dintre care şase de Grand Slam în buzunar, britanicul a scris istorie pentru ţara sa, fiind timp de zece ani, cel mai titrat tenismen din Marea Britanie. Este însurat cu Lucy, cu care are trei fetiţe, Rosie, Olivia şi Grace.
„Este fantastic să nu-ţi faci griji că trebuie să te antrenezi, să călătoreşti azi undeva, mâine în celălat colţ al lumii, ci doar să-ţi plănuieşti cum vrea inima ta vacanţele şi timpul liber. Am petrecut foarte mult cu familia mea şi am urmat un curs de golf", a mai spus Henman.