Stimată Iulia Vucmanovici,
Cu îngăduinţa dvs. o să-mi permit şi eu un punct de vedere. Într-adevăr, oriunde s-ar afla cetăţenii români, indiscutabil că au aceleaşi drepturi pe care le avem fiecare dintre noi. De altfel, nu credem că dl Mîndruţă a dorit să nege aceste drepturi ale românilor din diaspora. Dar aceasta, fireşte, este o chestiune care îl priveşte. Însă, stimată Iulia Vucmanovici, mie mi s-a părut că doreşte să ne convingă pe noi, românii din ţară, că alegerile din 6 decembrie 2009 au fost precum le-a „botezat“ regretabil onorata noastră Curte Constituţională; adică democratice şi departe de a-i influenţa în vreun fel pe alegători, cazurile ieşite din cadrul legal fiind întîmplătoare.
Să fim realişti: dacă în ţară s-au putut întîmpla cele pe care românii le-au aflat din media audio-vizuală, de ce să credem că în diasporă lucrurile au stat altfel, cînd tocmai acolo, cinstit vorbind, sînt mai propice condiţiile de impietare a unor alegeri, aşa de disputate cum erau cele prezidenţiale, de anul acesta? Cum adică, dacă în România, sub ochii noştri, se umbla cu pachete şi sacoşe, cu cizme de cauciuc şi pufoaice, şi bluze etc. etc. – astfel ca, vezi Doamne, cetăţenii să se prezinte la urne, oare acolo, departe de controlul real al cetăţeanului şi al societăţilor civile, te pomeneşti că s-a votat „conştiincios“ precum copiii la grădiniţă, cînd sînt duşi în faţa părinţilor să se arate în spectacole? Ar fi o lipsă de credibilitate să susţii astfel de „minuni“, stimată Iulia Vucmanovici! Ca să nu-i zicem, fireşte, şi altcumva, mai „dur“...
Dar acum ce a fost a fost, contează ce va urma. Pentru că şi dl Traian Băsescu poate fi şi altfel de cum a fost. Însă nu-i bine să contezi pe oameni, atîta timp cît sînt încă vii. Întrucît şi domnia sa, după cîte s-a văzut şi încă se mai vede, nu-i ocolit de ce-i omenesc, inclusiv în sens ne