Duminica trecută, Palatul Parlamentului şi-a deschis porţile pentru vizitatori. S-a făcut coadă: cică 26.000 de oameni au vrut să vadă unde lucrează aleşii poporului, aşa încît programul s-a prelungit cu o oră, „să ajungă la toată lumea“. Din 1990 nu mai văzuse Casa Poporului atîta omenet aşteptînd la uşă: atunci, lumea se-nghesuia să vadă „luxul dictatorului“ (într-o clădire neterminată) şi se minuna la vederea candelabrelor despre care ghidul zicea că au nu ştiu cîte sute de kile sau a covoarelor despre care acelaşi zicea că sînt „printre cele mai mari din lume“… Atunci era o curiozitate justificată: un popor amărît, abia ieşit de sub talpa celei mai grele dictaturi comuniste din Europa, voia să pătrundă în locurile pînă deunăzi interzise, să le „desacralizeze“ astfel şi să simtă – şi în acest fel – aburii libertăţii abia cucerite. Dar acum? Mai greu de spus…
S-o luăm cu binişorul. Mai întîi – aşa cum se cuvine la noi, indiferent despre ce e vorba în propoziţie – să ne punem întrebarea „dar în UE cum e?“. E aşa: tot felul de sedii oficiale pot fi vizitate de către orice cetăţean. (Pentru rigoare, precizez că şi Palatul Parlamentului se poate vizita, individual sau în grup, scrie aici: http://www.cdep.ro/cic/index .html). Să luăm un exemplu din „Vechea“ şi unul din „Noua“ Europă. Bunăoară, Palazzo del Quirinale din Roma, sediul preşedinţiei italiene, se vizitează în fiecare duminică, între orele 8,30-12,30. Biletul de intrare costă 5 euro. Parlamentul maghiar este şi el vizitabil, în fiecare zi între orele 8-18, iar cetăţenii din statele UE nu plătesc bilet (detalii, aici: http://www.parlament.hu/parl_en.htm). Care va să zică, tovarăşi, se poate! Dar diversele reşedinţe regale de prin monarhiile europene? Vizitabile şi ele: în Danemarca, de pildă, palatul de vară al familiei regale se poate vizita cînd regina nu se află acolo; dar imensul parc din j
