Președintele studenților din Senatul Universității Oradea, Adrian Dume, spune că studenții orădeni vor intra în grevă pe perioadă nedeterminată, nemulțumiți de prevederile introduse în proiectul noii legi a educației naționale.
Studenții orădeni consideră că anumite articole din proiectul de lege le îngrădesc drepturile. Unul dintre aceste articole este 136 alin (6) care măreşte taxele la un nivel mai mare decât studentul achivalent. "Practic prin acest articol cel putin 40% din studenţii în regim cu taxă de azi nu vor termina studiile iar de acum încolo vor fi tot mai puţini care vor termina o facultate şi vor avea acces la studii superioare. Cuantumul taxei în institutiile de învatamânt superior public sau particular nu poate fi mai mic decât costul de școlarizare pentru un student echivalent", declară Adrian Dume, președintele studenților din Senatul Universității din Oradea.
Dume mai susține că articolul 141 poate permite guvernului limitarea numărului de studenţi ce vor accesa un masterat pentru că nu scrie nicăieri că se va ţine cont de numărul de absolvenţi ai specializării sau specializărilor care pot în mod firesc încerca admiterea la programul respectiv. "Astfel daca am în guvern un ministru de la o universitate, el poate interveni în stabilirea numărului maxim de studenti la masterat din centre concurente, daca acestea acreditează noi masterate", explică președintele studenților din Senat.
Dă CLICK aici pentru a vedea care sunt articolele care-i nemulțumesc pe studenții orădeni
Studenții sunt nemulțumiți și de faptul că prin articolul 172 rămân șase centre universitare la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Constanţa şi eventual Craiova. "Totul pare frumos până la aliniatul 3 care este imperativ. Astfel o mare parte din studenţi se vor afla în imposibilitate de a-şi continua studiile, nepermiţându-şi chirii în alte or