Cazul Lovin vs Ţoghină, despre care am scris acum două săptămîni, pare chiar mai complicat decît am reuşit eu să-l redau. Am trecut în revistă detaliile pentru a ajunge la discuţia de principiu despre protecţia surselor. Aceste detalii se bazau pe informaţiile culese în timpul documentării pe Internet. Ulterior, şi în afara Internetului, povestea mi s-a schimbat. Dar mai întîi faptele, apoi interpretarea şi scuzele. Am avut convorbiri telefonice cu Rodica Madoşa şi Maria Ţoghină. Prima a ales să ne şi trimită următorul text.

„Stimate dle Ghinea,

Articolul dvs. «Lovin vs Ţoghină» este într-adevăr un caz de pus pe gînduri chiar în mai mare măsură decît lasă să se vadă impecabila demonstraţie pe care o dezvoltaţi pe marginea principiilor deontologiei jurnalistice. Tot ce scrieţi denotă perfectă bună credinţă şi îngrijorare faţă de pervertirea acestor principii. Din păcate, dînd credit unor «date şi fapte» insuficient verificate şi documentate, vă lăsaţi pradă unor mistificări care minează onestitatea şi justeţea analizei. De aceea vă transmit aceste precizări pe care le consider necesare pentru un plus de precizie şi clarificare a subiectului. Ca în bancul de la Radio Erevan, Maria Ţoghină nu a trimis mail-ul, ci l-a primit. De la mine. Şi nu în varianta caricaturală postată acum pe blog prin rescriere şi falsificare. Dispariţia subită a textului iniţial şi înlocuirea lui cu acest simulacru este o tipică acţiune de ştergere a urmelor. Dacă ar fi postat din nou s-ar putea vedea că sună altfel, că nu prezintă nici un fel de interes public, că e o banală corespondenţă pe yahoo, nu pe e-mail-ul de serviciu. Am păstrat un print al mail-ului original şi vi-l trimit spre deplină edificare. El provine dintr-o «captură» obţinută prin spargerea adresei mele de poştă electronică. Faptul s-a petrecut în vara anului trecut, cînd zeci de pagini sustrase,