Cînd a apărut noua ediţie a Gramaticii Academiei, problemele limbii române au avut parte, probabil, de cea mai intensă mediatizare din ultimii 20 de ani şi mai bine. Din păcate, şi de cea mai proastă mediatizare. Impresia generală creată de presă a fost că a apărut un fel de „tablă de legi“ a limbii române, care fixează nişte reguli inexorabile, şi că vom fi nevoiţi cu toţii să vorbim într-un anumit fel, căci dacă nu...

Dacă nu, ce? Nimic. Limba română vorbită este (ca orice limbă) un organism viu, în veşnică schimbare, iar Gramatica Academiei este un tratat ştiinţific necesar specialiştilor, util (eventual) profesorilor, care reflectă un anumit stadiu al cercetărilor despre limbă şi care nu „se cere“ aplicat începînd de a doua zi. În acest „caz mediatic“ s-au concentrat cîteva aspecte caracteristice ale lumii noastre de azi: o presă zgomotoasă şi superficială care „dă tonul“ şi creează uneori o falsă actualitate, un public care se lasă „dus“ de valurile create de mass media, şi o categorie de specialişti care, în general, nu sînt luaţi în seamă, dar la anumite ocazii sînt „luaţi la întrebări“ de jurnalişti sau de cetăţeni care cred că oamenilor de ştiinţă trebuie să le ceri socoteală asemenea politicienilor. (Cîteva exemple de acest gen – într-o casetă din pagina 12; mai multă atenţie nu merită.)

Limba română s-a schimbat însă nu pentru că „a decis“ cineva (de exemplu, lingviştii, aşa cum cred unii...), ci pentru că este în strînsă legătură cu schimbările din societate. Cel mai sensibil la modificări este – aşa cum învaţă studenţii la Litere încă din anul I – vocabularul: obiecte şi domenii noi (de la fax la computer, de la tehnologia informaţiei la sistemul financiar-bancar) aduc cu ele cuvinte noi, aşa că ne-am trezit cu o grămadă de termeni englezeşti, în lipsa unor cuvinte neaoşe. Unii se simt deranjaţi din această cauză (dar ce schimb