Energia Pandurii Târgu Jiu a învins lejer pe terenul codaşei Ligii Naţionale la handbal masculin, SCM RomCri Braşov, scor 31-21 (18-8), joc din cadrul etapei a 21-a. Gorjenii au punctat cu toţi jucătorii înscrişi pe foaia de joc, cu excepţia lui Enache şi a portarilor Dragomir şi Ciobanu. Golgheterul Energiei din top 10, Gabriel Florea, a terminat partida cu şapte goluri, urmat de Giotoiu, cu şase reuşite. Partida nu a avut practic istoric, Energia asigurându-şi încă din minutul 2 un avantaj de două goluri. Avantajul oltenilor a crescut în partea a doua a primei reprize, când elevii lui Vasile Curiţeanu au punctat doar de trei ori şi oaspeţii au intrat la cabine cu un avans de zece goluri, păstrat până la final.
„A fost o atmosferă de meci de vacanţă. Gazdele au cedat repede, iar noi am făcut ca diferenţa să devină mare şi ne-am făcut jocul mai uşor. Am ca obiectiv să câştig toate meciurile până la sfârşitul campionatului şi să ocupăm locul trei“, a afirmat antrenorul Vasile Stângă. Energia Pandurii Târgu Jiu ocupă locul cinci în clasamentul Ligii Naţionale, iar etapa următoare va primi vizita nou-promovatei CSM Satu Mare. Energia Pandurii Târgu Jiu a învins lejer pe terenul codaşei Ligii Naţionale la handbal masculin, SCM RomCri Braşov, scor 31-21 (18-8), joc din cadrul etapei a 21-a. Gorjenii au punctat cu toţi jucătorii înscrişi pe foaia de joc, cu excepţia lui Enache şi a portarilor Dragomir şi Ciobanu. Golgheterul Energiei din top 10, Gabriel Florea, a terminat partida cu şapte goluri, urmat de Giotoiu, cu şase reuşite. Partida nu a avut practic istoric, Energia asigurându-şi încă din minutul 2 un avantaj de două goluri. Avantajul oltenilor a crescut în partea a doua a primei reprize, când elevii lui Vasile Curiţeanu au punctat doar de trei ori şi oaspeţii au intrat la cabine cu un avans de zece goluri, păstrat până la final.
„A fost o atmosferă de mec