Ana este un exemplu pentru noi toţi. Deşi are de mică un handicap care o izolează de restul lumii, ea a făcut totul ca să se integreze şi să se facă utilă celor din jurul ei. Pictează şi şi-ar dori să aibă propria expoziţie iar dansul este o altă mare pasiune.

Ana s-a născut în satul Corbu din munţii Buzăului. A fost a doua din cei trei fraţi şi a fost obişnuită cu munca de mică. A fost un copil absolut normal până la vârsta de patru ani când, în joacă, s-a urcat într-un copac, a căzut şi s-a lovit la cap. Atunci a rămas surdă şi cu toate eforturile părinţilor şi ale medicilor pentru ea nu s-a mai putut face nimic.

Şi-a învins handicapul şi a mers la şcoală

A mers la grădiniţă în satul natal şi pentru că nu auzea şi nu se putea adapta, părinţii au hotărât să o ducă la şcoala de surzi din Buzău. Aici a terminat opt clase şi a avut ambiţia să meragă mai departe.

Vroia să facă o specializare iar acest lucru nu era posibil decât la Iaşi la Şcoala Specială pentru Surdo-Muţi. Ajunsă aici a învăţat să danseze iar profesorii au văzut că are talent la desen şi au încurajat-o să exerseze.

Cele mai multe dintre lucrările sale au temă religioasă şi nu de puţine ori a fost lăudată pentru calitatea lor. Tot aici s-a îndrăgostit pentru prima dată de un coleg de şcoală cu care nu a mai ţinut însă legătura după terminarea liceului.

S-a întors în satul natal fără vreo perspectivă de mai bine

La 18 ani, după ce a terminat şcoala, Ana s-a întors acasă. Nu îşi găsise nimic de lucru şi s-a întors în satul natal unde muncea cot la cot cu părinţii în gospodărie. Tăia lemne, făcea curăţenie, muncea în grădină, iar seara, după ce termina treburile punea mâna pe creioane şi desena iar acest lucru o relaxa.

Singurul regret al fetei era faptul că nu avea unde să lucreze şi că nu putea arăta lumii lucrările sale.

După trei ani, însă, l-a reîntâ