Fotbalistul a intrat în istorie după ce a fost dat pentru a patra oară afară de la Universitatea Cluj în doar şapte luni
Curăţenia făcută de finanţatorul Universităţii Cluj, Florian Walter, care a hotărât să pună pe liber nouă fotbalişti, l-a atins şi pe Robert Iacob. Nimic surprinzător, mai ales că jucătorul venit în vară de la Liberty Salonta nu a prea rupt gura târgului la „U". Neobişnuitul însă vine din faptul că mijlocaşul este dat pentru a patra oară afară de la echipă în acest sezon. Iacob nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima părerea, dar Valentin Lemnaru, şi el unul dintre „renegaţi", a spus că „nimeni nu ne-a dat nici o explicaţie pentru ce am fost excluşi, pur şi simplu
ne-a scos afară din sală. Păcat pentru ce a păţit Iacob, s-au cam jucat cu el, o să vorbim cu conducerea să vedem ce vom face".
Probleme repetate
Problemele lui Robert Iacob, 28 de ani, au început odată cu venirea la echipă a lui Cristi Dulca. Nemulţumit de atitudinea acestuia la meciuri şi la antrenamente, tehnicianul „i-a dat liber" câteva zile şi nu a fost primit înapoi la antrenamente „până când nu am văzut dăruire şi o schimbare de atitudine la el", cum a explicat Dulca.
Chiar dacă Iacob a fost re-primit, între timp, la echipă, la sfârşitul turului acestuia a fost pus pe lista de transfe-ruri alături de alţi jucători. Venirea managerului Viorel Hizo a schimbat lucrurile, iar „Dulăul" a cerut să-i vadă şi el pe „renegaţi" înainte de a lua o decizie. Astfel, Iacob a fost reprimit la antrenamente, a făcut o parte din pregătirea de iarnă cu Universitatea, dar nu l-a convins nici pe actualul antrenor, care i-a comunicat să-şi caute echipă. Cum fotbalistul nu a avut succes în acest demers, managerul „şepcilor roşii" i-a mai acordat o nouă şansă. Până după meciul pierdut cu FC Bihor, când, chiar dacă Iacob nu a evoluat nici un minut în acest retur, a