Cu o investiţie minimă, slovenii au atras la Planica 100.000 de spectatori, la Campionatele Mondiale de zbor cu schiurile 2010
Planica?! O vale alpină din nord-vestul Sloveniei. De ce e celebră? Fiindcă aici a fost construită cea mai mare trambulină din lume, K-185. În rest, e pustiu. Doar munţi şi zăpadă. Cea mai apropiată staţiune este Kranjska Gora, situată la 30 de kilometri.
În week-end-ul trecut, aici au venit în trei zile peste 100.000 de oameni. Ce i-a atras pe toţi? Campionatele Mondiale de zbor cu schiurile 2010. Valea Planica a fost luată cu asalt de iubitori ai sporturilor de iarnă din toată Europa. Oameni care s-au trezit în fiecare zi de concurs cu noaptea în cap pentru a ocupa un loc cît mai aproape de trambulină. Şi care şi-au lăsat maşinile la kilometri distanţă şi au mers la opt dimineaţa pe jos, în coloană, la temperaturi sub zero grade Celsius. Fericiţi, cîntînd şi sunînd din goarne. Cu copii de mînă sau căraţi pe umăr.
40.000 de oameni au cumpărat bilet de acces. Mulţi alţii au ocupat zonele mai înalte dimprejur. În medie, un tichet pentru cele 3 zile de competiţie a costat 40 de euro. Un calcul simplu spune că asta le-a pus organizatorilor în buzunare aproape două milioane de euro.
"Singura investiţie a organizatorilor este cea făcută în trambulină. Tot ei au mai adus şi tribunele demontabile. De restul, corturi, logistică, tarabe cu mîncare, băutură sau suveniruri, se ocupă sponsorii sau localnicii", a explicat Puiu Gaşpar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi şi Biatlon, prezent la Planica. "Teoretic, o astfel de investiţie se amortizează în doi, trei ani", a adăugat oficialul. Practic, este o afacere foarte rentabilă.
Cine cîştigă?! Organizatorii: bani. Localnicii: mii de turişti. Deci tot bani. Ţara: prestigiu. Spectatorii: zile de neuitat. Şi toate, doar cu o tram