În staţiile Ogarului cenuşiu (Greyhound), se găseau de vânzare, în anii de după 1990, romane de citit în autobuz, cu subiecte interesând relaţiile şi poveştile de drum lung, întâmplate pe traseele acoperite de companie.

În aceste cărţi, al căror timp necesar de lectură, în funcţie de orarul şi durata curselor, era specificat pe ultima copertă, nu se istoriseau crime, violuri sau atacuri armate asupra autobuzelor, ci aventuri sentimentale cuviincioase, fără consecinţe dramatice, în ideea că tot ce se leagă între un bărbat şi o necunoscută sau între o femeie şi un necunoscut, în timpul unei călătorii, nu se pune la lista de infidelităţi.

E ceva drăguţ, care lasă un gust bun în suflet, dar nu dăunează familiei şi afacerilor.

Dacă ar fi ajuns în situaţia de a-şi defini meseria, autorii acestor romane ar fi trebuit să se prezinte în termenii reţetei citate mai sus.

Ce fel de scriitor sunteţi dvs., domnule Smith?

Păi, cum să zic, sunt scriitor de romane de citit pe ruta New York - Montreal, de către domni şi doamne cu vârste între 35 şi 70 de ani, care tânjesc după un pic de tandreţe lipsită de obligaţii... bla, bla, bla...

În limbajul medical, care se atinge în multe privinţe cu acela al criticilor, operaţiunea se cheamă a scrie după o reţetă. Majoritatea romanelor "traduse în peste 40 de limbi", care umplu şi la noi tarabele, sunt scrise pe reţetă. Sunt de citit la serviciu, în voiaje, la toaletă, când e program prost la televizor, în metrou, în vacanţă, în picioare, culcat pe spate, în convalescenţă, în zilele ploioase, când n-ai ce face ş.a.m.d. Nu numai librarii ar trebui să-şi recompartimenteze magazinele, conform cu reţetele cărţilor pe care le vând, ci şi istoricii literaturii contemporane.

Capitolele acestor istorii ar trebui să fie alcătuite în funcţie de ce şi-au propus în clar editorii şi aut