1) Copilăria-Adolescenţa
Am început să schiez mai mult împinsă de la spate şi la propriu, şi la figurat. Tatăl meu, braşovean fiind, simţea în fiecare an chemarea muntelui şi ca atare mă căra după el pe diverse pîrtii, mai grele sau mai uşoare, că era un simplu derdeluş, ca Bradul, sau o faţadă de zăpadă şi gheaţă, pîrtia Kanzel. Am început, recunosc, cu schiuri cu legături. Îmi aduc perfect aminte de senzaţia de frig intens, la ora 9 dimineaţa, cînd tata mă punea să fixez bocancii, să ung cantul schiurilor pe care le purtam apoi, ca profesioniştii, pe umăr, la pîrtie. Scîrţîitul paşilor noştri pe zăpada albastră, dansul fulgilor în faţa nasului protejat de glugă, senzaţia de corvoadă, atunci cînd urci pîrtia cu schiurile în spate, apoi de uşurare că ai coborît-o şi nu ai căzut foarte tare, băutul ceaiului din termos şi apoi toate de la capăt – iată ce pot spune despre schiul din copilăria, adolescenţa mea. Sigur, nu am trăit în anii ’50. Am fost o copilă.
Tatăl meu a fost medic şi avea pile şi stăteam şi atunci la Alpin sau Sportul, sau la unchiul Nicu, cel care are şi azi o cabană în Poiană – prima cum urci, pe dreapta, spre Alpin. Am avut şi clăpari, aduşi din RFG, m-am dat cu teleskiul.
Dar, pentru această perioadă, vreau să păstrez intacte senzaţiile mele de „prima dată“ şi de neînlocuit. Oriunde aş schia azi în lume, în Dubai sau la St. Morritz, pentru mine, schiul rămîne mirosul de lemne arse în soba unchiului meu, din Poiana Braşov.
Mi-aş fi dorit mult să-ţi dau o poză pentru această perioadă, dar fotografiile sînt la mama, poate altădată.
2) Măritată
a) cu bani mai mulţi
Cele mai frumoase excursii la schi…
Austria, cu clasa. Era 2007 şi toată lumea avea bani. Aşa că ne-am pornit şi am organizat excursia clasei, cu toţi colegii şi părinţii acestora. A fost grozav. Cînd am
