Din cind in cind apar discutii publice cu un efect frustrant pentru "contribuabilul" (conditie la care cetateanul pare redus in ultima vreme) atent la scena politica romaneasca. Aflam, de exemplu, ca pentru unele preconizate autostrazi de la noi se va cheltui de cinci, de sapte sau chiar de zece ori mai mult decit s-a cheltuit pentru autostrazi similare din Occident sau chiar din alte tari foste comuniste. Ni se spune, inflamant, ca pentru un "simplu site" (am pus ghilimele intrucit este totusi mai mult de-atit - e vorba despre o interconectare a administratiei publice centrale si locale), numit e-romania, Guvernul a alocat pina-n 2013 o jumatate de miliard de euro. Si alte, numeroase, asemenea subiecte. Ni se vorbeste adica despre sume colosale pe care cei de la guvernare le arunca nonsalant, in timp ce noua ne arunca, la schimb, spre un soi de rumegare, problema crizei. Iar noi incepem sa ne revoltam, neintelegind bine despre ce-i vorba, dar intelegind ca pe undeva se produce o imensa bataie de joc. Si ne pregatim ca, intelegind in amanunt, sa ne revoltam in toata regula. Numai ca intelegerea in amanunt nu mai vine niciodata. A doua zi, deschizind televizorul sau citind ziarele, aflam ca am avea alte motive de revolta incipienta, aflam ca trebuie sa ne inflamam pe alte probleme, uitindu-le pe precedentele. Si tot asa. Niciodata nu se ajunge la o dezvaluire cu adevarat importanta, niciodata nu stim pina la ce nivel merita sa ne revoltam. Iar pentru toate astea vina apartine, dintr-o anume perspectiva, presei. O vina difuza, nici pe ea nu stim exact de unde s-o apucam, caci explicatii (si scuze) pentru ce a ajuns la acest moment presa din Romania exista din plin. Si nu e o vina directa, ci una contextuala. Caci din presa noastra au disparut, ori macar s-au rarit pina la senzatia de disparitie, anchetele jurnalistice reale, cele care consuma timp si bani, cele de care