„1) La intrara în Sfînta Biserică, ţinuta vestimentară trebuie să fie decentă, compatibilă cu Sf. Lăcaş. (…) 4) Cînd începe Sf. Liturghie, staţi smeriţi la locul ocupat. 5) Păstraţi liniştea şi buna-cuviinţă în timpul slujbei; nu tulburaţi sufletele credincioşilor prin mişcare sau lucrare (vorbire, gesticulare ş.a.) (…)“

Aşa sună o parte dintre regulile puse la dispoziţia credincioşilor la biserica din Cumpătu. Pentru cunoscători, cum o iei spre Sinaia, înainte de podul de cale ferată, puţin la dreapta. Pentru neiniţiaţi, Cumpătu e un cartier din Sinaia, care, înainte de ’89, era jumătate Casă de creaţie, jumătate – zonă de vile ale partidului (comunist de atunci). O zonă de vacanţe privilegiate, izolată de restul staţiunii: ca să ajungi pînă în centru îţi trebuie vreo 20 de minute. În partea de sus a locului nu e altceva decît… pădurea (e drept că acum a început să se umple şi ea de vile construite în locul copacilor de altădată…).

Pe vremuri, existau acolo, pe lîngă cantina Casei de creaţie, încă două restaurante (Cabana şi Vînătorul) şi un club (unde puteai juca bowling şi vedea filme, printre altele). Acum cantina s-a transformat în restaurantul La marmote, vizavi de ea a „înflorit“ hotelul Piatra şoimului. Mai există un alt hotel, al Băncii Naţionale, cu circuit închis, Casa memorială „George Enescu“ şi vreo două pensiuni.

De locuit, propriu-zis, locuiesc în Cumpătu, permanent, vreo 9-10 familii. Unii au căpătat slujbe acolo şi s-au mutat după ele, alţii pur şi simplu s-au născut în zonă. Un lucru e cert în ceea ce priveşte locul: niciodată nu a fost – pînă acum – vreo biserică aici.

Povestea actualei biserici, una mică, din lemn, o aflăm de la părintele care slujeşte aici – Benone Tănase, preot militar la Centrul de pregătire a cadrelor jandarmi montani Sinaia: „Slujesc la Biserica din Cumpătu, o capelă românească neaoşă,