Concernul suedez Autoliv, cel mai mare producător mondial de airbaguri şi centuri de siguranţă, a majorat estimarea privind creşterea vânzărilor pe primul trimestru al acestui an de la 70% la 85%, motivul fiind creşterea cererii.
Potrivit unui anunţ al companiei suedeze, care deţine mai multe facilităţi şi în ţara noastră prin subsidiara Autoliv România, proiecţia bugetară include performanţele noilor achiziţii, în special în America de Nord şi Asia, datorită producţiei mai ridicate de automobile uşoare. Exceptând aceste elemente, compania anticipează că vânzările vor avansa cu circa 65% în primele trei luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009. Proiecţia anterioară indica o creştere de 50%.
Vânzările nete ale companiei au scăzut anul trecut cu 20,8%, de la 6,47 miliarde de dolari la 5,12 miliarde de dolari.
În ceea ce priveşte activitatea subsidiarei din ţara noastră, directorul general al companiei Autoliv România, Ionel Fierbinţeanu, a declarat că se aşteaptă ca primele două trimestre ale acestui an să fie foarte bune pentru societate, în timp ce al doilea semestru al anului va fi în scădere. Pe ansamblu, însă, Fierbinţeanu se aşteaptă la o cifră de afaceri în stagnare. „Primul semestru va fi mai bun, pentru că sunt foarte multe ţări care au un «Program Rabla», asemănător cu cel din România, iar vânzările vor fi mai bune pe piaţa auto”, a spus sursa citată. El a mai explicat că anul trecut doar primul semestru a fost mai greu pentru companie, ultima parte a anului având parte de creştere importantă.
„Anul trecut, am reuşit să creştem pentru că am adus afaceri noi în România şi ne-am extins gama de produse. În plus, nu am concediat niciun om - avem 3.250 de angajaţi şi este foarte posibil ca anul acesta numărul lor să crească cu peste 200”, a spus directorul Autoliv România, subliniind că se aşteaptă ca în acest an, firma să aibă vânzăr