Chiar la începutul romanului său Anna Karenina, Tolstoi afirmă că toate familiile fericite se aseamănă între ele, în timp ce nefericirea este diversă, fiecare familie fiind nefericită în felul său. Frumos! Dar nu mi-am pus niciodată întrebarea dacă este şi adevărat. Iată însă că nişte economişti serioşi – şi culţi pe deasupra – au preluat sentinţa lui Tolstoi, au combinat-o cu o carte economică de succes şi a rezultat „ipoteza Tolstoi-North“. Ce spune aceasta? Cînd mi s-a tradus pe înţelesul meu de profan, ea suna cam aşa: societăţile fericite sînt şi ele foarte asemănătoare între ele, ca şi familiile lui Tolstoi, doar că fericirea societăţilor se cheamă succes economic, dezvoltare reuşită; există deci – spune ipoteza – o singură cale cîştigătoare, o trecătoare îngustă către această fericire comună şi o diversitate indefinită de modalităţi de a te rătăci, de a eşua şi a fi nefericit. Miza economică (în sensul cuprinzător de economie politică) era, evident, de a afla reţeta fericirii – şi aici intervine North dimpreună cu colegii săi Wallis şi Weingast, care, într-o carte foarte recentă, ajung la nişte concluzii importante în această privinţă. Aşa o fi, am zis eu nu foarte convins...

Totdeauna m-a impresionat calmul hegemonic al economiştilor cînd vorbesc despre ce este omul şi cum trebuie să arate viaţa sa. Dar cînd ai de-a face cu economişti de mare calibru, care visează strategii mondiale pornind de la trenduri seculare, şi nu se rezumă la tactici financiare hic et nunc, lucrurile devin cu adevărat fascinante. Fascinante în dublul sens al termenului, de atracţie irepresibilă şi angoasă teribilă. Ascultîndu-i pe colegii mei economişti din acest mic conclav balcanic în care nimerisem, cred, din greşeală, eram aşadar fascinat. Îmi dădeam tot mai bine seama cum astfel de oameni, dacă se pun cu adevărat pe treabă, pot convinge o omenire întreagă că lucr