Autorul trilogiei „Orbitor” mărturiseşte că îi convine că volumele sale sunt „mereu subiect de dispută între critici“. Mircea Cărtărescu este convins că ar ieşi tot câştigător, dacă aceiaşi critici literari care au participat la ancheta „Romanul românesc al deceniului“ ar fi întrebaţi „care este cel mai prost roman al deceniului“.

Cum vă găseşte primăvara lui 2010?

Proaspăt întors în ţară după câteva luni berlineze în care întunericul, frigul şi umezeala mi-au tăiat tot cheful. Plictisit de iarna care nu se mai termină. Ahtiat după soare ca o plantă care a dat lăstari palizi în cine ştie ce debara. Dornic de seri calde bucureştene, de întâlniri cu prietenii, de viaţa densă, balcanică din umbra ruinelor în floare. E prima dată când sunt fericit că m-am întors acasă.

Cum comentaţi faptul că, potrivit opţiunilor exprimate de criticii literari, în numărul trecut din „Adevărul literar şi artistic" trilogia „Orbitor" este cel mai bun roman românesc apărut în intervalul 2000-2010 (cu precizarea că primul volum a apărut în 1996)?

N-are niciun fel de relevanţă. Nu vreau să par nerecunoscător, le mulţumesc celor care au menţionat cartea mea (sau câte-o parte din ea) printre primele cinci din top. Dar încă de la-nceput trebuie spus că astfel de anchete sunt zona de „little talk", de bârfă şi de jocuri de societate a actului critic. Interesante, pentru că uneori, ca în cazul de faţă, spun ceva despre starea criticii (mai curând decât despre starea literaturii) la un moment dat, despre felul în care e configurat spaţiul literar, despre idiosincraziile şi bursa zvonurilor din lumea literară. Dar în niciun caz demne de a fi luate în serios ca diagnoză literară. „Orbitor" a ieşit din pură întâmplare pe primul loc. Nu mi-am dorit acest lucru, nu sunt mândru de el, nu mi se pare că rezultatul acestei anchete adaugă sau scade ceva din valoarea şi i