– Dragobetele –

Prăznuirea pe 14 februarie a Zilei Îndrăgostiţilor e un fenomen care a crescut în amploare în ultimul deceniu, de la an la an, sub ochii critici ai consumatorilor conştienţi. Denumirile sub care ne-a fost livrată noua sărbătoare i-au trădat caracterul de import. În primă instanţă i s-a spus Valentine’s Day, după maniera protestantă, semn că moda ne venea de peste Ocean. În anii următori, s-a încetăţenit fasonul catolic de a dedica ziua Sfîntului Valentin, ca amprentă a influenţei vest-europene. Rubricile de fapt divers ale ziarelor s-au contrazis o vreme în tentative de justificare a acestui hram de modă nouă: ba că ar fi vorba de o sanctificare populară a lui Rudolf Valentino, prinţul melodramei cinematografice de acum un veac; ba că astfel ar fi celebrat un sfînt martir din Roma antică, ajuns, prin cine ştie ce întorsătură hagiografică, să patroneze dragostea tinerilor; ba, dimpotrivă, că ar fi pomenirea unui preot eretic din secolul al III-lea, care ar fi oficiat pe ascuns căsătorii între îndrăgostiţi... Confuzia nu era întrecută decît poate de nebulozitatea inimioarelor rozalii care pavoazează, de pe un an pe altul, tot mai insistent, viaţa urbană şi iarmarocul media; şi a textelor romanţioase care ne însiropează arida lună februarie.

Tot mai cert şi mai lipsit de echivoc este însă răspunsul consumatorilor, îndrăgostiţi sau nu, care învaţă să profite, cu tot mai multă pricepere de la un februarie la altul, de chilipirurile şi discount-urile pe care Sf. Valentin le revarsă peste piaţă.

Inimioara convenţională

Este clar pentru aproape toţi adulţii cu capul pe umeri: 14 februarie constituie, în calendarul de marketing, un moment de strunire a vînzărilor în plină perioadă de secetă consumeristă. E ocazia cu care, printr-un consemn global, operatorii comerciali iscă un val de oferte şi promoţii, că