La 31 de ani de la revoluţia islamică, Khomeini continuă să influenţeze istoria, dincolo de moarte. Revista Time l-a plasat în topul primilor 100 cei mai influenţi oameni ai secolului al XX-lea, iar în Iran, umbra ayatollah-ului este cu atît mai prezentă acum, cînd regimul de la Teheran aniversează, printre ameninţări cu proteste şi tulburări interne, 31 de ani de la revoluţia islamică din 1979.
În Iran, în 1979, în jurul aeroportului din Teheran, milioane de oameni aşteptau cu entuziasm revenirea din exil a ayatollah-ului Khomeini. În avionul plin de jurnalişti străini care îl aducea din Franţa, întrebat ce simte, Khomeini răspunde: „Nimic“. Un răspuns care şi acum, după 31 de ani, creează aprigi controverse şi analize extinse.
Khomeini este sinonim cu revoluţia islamică. Este cel care a dat lovitura de graţie monarhiei iraniene şi a inovat gîndirea politică islamică introducînd teoria „guvernării juriştilor islamici“ – velayat-e fariq. Khomeini, deşi iniţial dezinteresat de politică, credea, de timpuriu, în necesitatea implicării la guvernare a clericilor musulmani şi promova ideea aplicării normelor religioase nu doar în spaţiul social, ci şi în cel politic.
Khomeini a fost primul mullah iranian care a atacat public tendinţele seculariste ale anilor ’40 în Orient, în special modelul turcesc impus de Attatürk. Ayatollah-ul Khomeini avea o admiraţie nedisimulată pentru filozofii greci, iar influenţa lor este vizibilă în teoriile sale politice. Dacă despre Platon spunea că are „idei de nezdruncinat“, pe Descartes îl considera „slab“. Filozoful său islamic favorit era Avicena.
Lider disident
La 60 de ani, Khomeini devine cel mai puternic lider religios şiit al vremii, într-o perioadă în care clasa clericală iraniană fusese marginalizată şi tot mai privată de influenţa politică, sub valul secular declanşa
