Preşedintele colecţionarilor din Suceava a adunat mii de timbre, vase de ceramică sau metal, monede, tablouri şi cărţi vechi, pe care vrea să le doneze unui muzeu public.
O colecţie de mărci poştale moştenită de la mama sa, fost director la poşta din Rădăuţi, l-a făcut pe Sergiu Ganea să se apuce la modul serios să strângă lucruri de valoare. Astfel, între anii 1964 şi 1970, a lucrat pe şantierele arheologice de la Putna. Împreună cu şapte copii, îi ajuta pe profesioniştii care făceau săpături acolo. De atunci, adună cu pasiune fragmente de istorie.
A descoperit morminte vechi de 2.000 de ani
Ulterior, după terminarea şcolii de aviaţie, a fost repartizat la Constanţa, unde a stat patru ani şi jumătate. „Acolo mi-am petrecut tot timpul liber pe mini-şantierele arheologice pentru care statul nu mai avea timp şi oameni. Era un fel de libertate totală. Cine era interesat în mod deosebit plătea o taxă şi putea face săpături“, povesteşte Sergiu Ganea. În acea perioadă a avut norocul să găsească trei morminte vechi în zona Histria, în care scheletele s-au păstrat extraordinar de bine.
„Primul lucru care te impresiona în morminte erau monedele care se găseau în globii oculari, în gură şi pe piept. Într-un singur mormânt am găsit monede şi în mâinile mortului. Acel cadavru a fost al unui roman căci romanii aveau credinţa că trebuie să-şi plătească intrarea la zei. La Institutul de Antropologie de la Iaşi am verificat vechimea craniilor, care ar fi de peste 2.000 de ani“, povesteşte colecţionarul.
În vara anului trecut a participat la Cernăuţi la săparea unor necropole, unde au fost descoperite peste 30 de monede polone din perioada 1457-1514, cât şi numeroase bijuterii de bronz şi argint. „Am discutat cu directorul Muzeului de Istorie din Cernăuţi, care mi-a spus că îmi dă toate obiectele de origine română din perioada medi