Un document obţinut de Asociaţia 21 Decembrie 1989 referitor la zilele Revoluţiei române atestă că, între 22 şi 27 decembrie 1989, „în întreaga armată s-au consumat următoarele cantităţi de muniţie: 12.632.670 cartuşe de diferite tipuri; 666 lovituri pt. AG-7, 58 lovituri pt. AG-9, 3008 proiectile antiaeriene, 221 lovituri pt. tunul de 100 mm de pe tanc, 1.162 grenade de mână, 36 bombe de 82 mm, 2 proiectile antitanc de 85 mm şi 11 grenade antitanc". Şi, cu toate acestea, nici un terorist nu a fost prins şi deferit justiţiei. Şi, cu toate acestea, nimeni nu a văzut un terorist mai mult de câteva minute, la televizor, după care „teroristul" ori că s-a evaporat, ori că a fost lăsat liber, descoperindu-se că fusese o confuzie. Dar moartea celor peste o mie de oameni a fost reală, din moment ce există morminte şi familii care încă îi mai plâng şi aşteaptă să afle cine a tras în ei. Dacă aduni însă puterea de foc utilizată în acele zile, plus înainte, plus după, constaţi că, la o adică, a existat câte un glonte pentru fiecare dintre noi. Teodor Mărieş a ajuns în a 70-a zi de greva foamei pentru adevăr. A doua grevă a foamei, după prima, de 74 de zile.
În paralel, avem cazul Cătălin Voicu. Începuturile acestei reţele trebuie căutate în zilele de după Revoluţie, când puterea neocomunistă se consolida prin acte criminale precum folosirea impresionantei cantităţi de muniţie citate mai sus. Ion Iliescu, proaspăt uns domn, dar încă neales nici măcar şef al FSN (căci asta s-a întâmplat, conform declaraţiei martorilor, în ziua de 27 decembrie 1989), dădea ordine ca un adevărat urmaş al lui Nicolae Ceauşescu. Ordinul de a se împărţi armament inclusiv civililor a fost dat de Ion Iliescu, aşa cum afirmă martorii din dosarul Revoluţiei.
Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, la care Ion Iliescu se referă de obicei cu spume la gură, pentru că acesta co
