Autorităţile ţării nu sprijină implementarea sistemului de cartele, în condiţiile în care acesta ar necesita o sumă cuprinsă între 3 şi 4,6 miliarde de dolari. La rândul lor, experţii au opinii diferite: unii consideră că aceste cartele vor duce la creşterea preţurilor şi amplificarea corupţiei, alţii sunt convinşi de eficienţa lor, notează cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta, citat de Agerpres.
"Propunem organismelor federale să implementeze cartelele sociale pentru produse alimentare, pe care să fie virată lunar o anumită sumă: de exemplu, 1000 de ruble. Această sumă ar putea fi cheltuită pentru achitarea a o parte din costul produselor alimentare - de exemplu, în limită de 30 la sută din preţ - incluse pe o listă de alimente fixată de guvern", explică şeful Uniunii Cerealiere din Rusia (RZS), Arkadi Zlocevski. Potrivit lui Zlocevski, cartela ar putea deveni un analog al cele bancare, iar în unele regiuni, unde magazinele nu sunt dotate cu terminale bancare, ea ar putea fi înlocuită prin cupoane din hârtie.
O asemenea măsură, este convins Zlocevski, îi va ajuta nu doar pe cei săraci, ci şi pe producătorii din industria alimentară. După cum precizează interlocutorul ziarului rus, în prezent în categoria celor nevoiaşi ar putea fi incluşi 8 milioane dintre cetăţenii ţării, în condiţiile în care un număr aproape identic de ruşi beneficiază astăzi de subvenţii la serviciile comunale. "În SUA, pentru un asemenea program de sprijin sunt cheltuiţi anual peste 27 de miliarde de dolari", a subliniat Zlocevski, precizând că marimea medie a ajutorului este în SUA de 115 dolari de persoană, care este majorat proporţional cu numărul de membri ai familiei.
Propunerea şefului Uniunii Cerealiere din Rusia a găsit sprijin şi din partea şefului Uniunii Producătorilor de Lactate, Vladimir Labinov. "După o creştere constantă, timp de zece ani, a cererii la produse l