– o problemă de strategie –

Isaiah Berlin îşi începe celebrul eseu* despre gîndirea lui Tolstoi asupra istoriei – aşa cum reiese ea din Război şi pace – citînd un vers din puţinele fragmente care ne-au rămas de la poetului antic Arhiloh (680 – 645 î. Hr.): „Vulpea ştie multe lucruri, dar ariciul ştie un singur mare lucru“. Prelungind versul în metaforă, Berlin distinge între două categorii de intelectuali, de oameni, în general. De o parte, sînt cei care se mişcă în mai multe direcţii, se investesc pe paliere diferite căutînd multiplul, vizează mai multe categorii de scopuri, sînt gata să experimenteze mult şi variat, gîndesc şi trăiesc fără centru, în dispreţul unităţii, împrăştiat – tipul vulpii. Pentru ei, lumea este atît de variată încît nu poate fi subsumată unui principiu unic. De cealaltă parte, sînt cei care se ghidează după o viziune coerentă asupra lumii, practică scara axiologică şi principiul ordonator, ţintind mereu ceea ce este mai important – tipul ariciului. Pentru ei, oricît de variată ar fi, lumea este unitară şi conţine o mulţime de detalii, toate articulate unui mare şi singur principiu. Sînt sigur că, dacă îmi întreb contemporanii, cei mai mulţi vor spune că e mai bine să fii „vulpe“. Lista autorilor care ilustrează cele două categorii – aşa cum a alcătuit-o Isaiah Berlin – este impresionantă, de ambele părţi. Astfel, în tipologia vulpii se înscriu Herodot, Aristotel, Montaigne, Shakespeare, Goethe, Balzac, Joyce. Diferiţi de aceştia, aparţin tipologiei ariciului: Platon, Dante, Hegel, Pascal, Dostoievski, Nietzsche, Proust. În orice caz, categoriile acestea nu sînt deloc exclusive. Chiar în eseul cu pricina, Isaiah Berlin le manevrează în scopul realizării unui portret complex. Lev Tolstoi îi apare ca un autor care are toate însuşirile unei vulpi, dar crede despre sine că este un arici şi acţionează în acest spirit – aceasta este şi t