I. Acuzatia

Cred ca trebuie sa reiterez avertismentul impotriva cliseelor: a lua drept adevarata o afirmatie doar pe baza faptului ca ea e “in voga”, fara sa mai analizezi in ce masura e conforma cu realitatea.

“Paradoxal, cei care au incercat sa izoleze PDL-ul si sa-l faca mic sunt cei care in contextul dat l-au facut mare. Prin refuzul celorlalte partide de a contribui la guvernare si de a imparti putererea, PDL-ul a ajuns partidul stat.”

(Emanuel Ciocu, “PDL- adolescenta si dragostea”)

Tinand cont de blogul care publica acest pasaj, autorul nu are nici macar “scuza” ca atacarea PDL ar fi politica editoriala si ca orice acuzatie la adresa acestui partid este astfel justificata, indiferent de temeinicia ei. Nu vad alta explicatie pentru afirmatiile de mai sus decat faptul ca autorul lor cade victima unui cliseu. Cliseu care este foarte bine inradacinat in dezbaterea publica – si care trebuie, cu atat mai mult, dezradacinat.

Dar, pentru inceput, ce anume nu e conform cu realitatea? Sintagma “partid-stat” aplicata PDL-ului. Ea nu poate fi justificata nici macar ca exagerare retorica. Expresia are o semnificatie indeajuns de precisa, pe care articolul citat e limpede ca o rateaza.

Ca sa intelegem la ce se refera sintagma de partid-stat trebuie sa intelegem ce sunt partidele si care e relatia lor cu statul in alte democratii parlamentare consacrate; in tari cum e Marea Britanie sau Franta – in care, se presupune, niciun om rezonabil n-ar pretinde ca asistam la o conducere de tip partid-stat. II. Teoria

Pe scurt, un partid este o organizatie privata – de interes public, dar privata, care are un statut special intr-o anumita privinta. Un partid se constituie, ca orice alta organizatie privata, in virtutea libertatii de asociere; un partid e condus, ca orice alta organizatie privata, dupa regulile adoptate si aplicate in principiu