– interviu cu Jaroslaw GODUN, directorul Institutului Polonez din Bucureşti –

Institutele străine sînt deja parte firească a peisajului cultural al Capitalei. Printre cele mai iubite şi vizitate se numără Institutul Polonez. Motivele sînt diverse: unele ţin de punctele comune, istorice şi culturale, dintre cele două ţări, pe care deceniile comuniste şi anii de tranziţie le-au adîncit. Dar celelalte prezintă un aspect obiectiv: profesionalismul echipei de aici, programul cultural oferit vizitatorilor – divers, modern, atrăgător, atent la preferinţele publicului.

Directorul Institutului Polonez din Bucureşti, Jaroslaw Godun, oferă, în interviul de mai jos, cîteva explicaţii pentru această stare de lucruri: spre deosebire de România, bugetele Institutului cresc de la an la an, iar guvernanţii polonezi par să fi înţeles cît de important este un asemenea organism pentru promovarea culturii poloneze la nivel internaţional. Jaroslaw Godun vorbeşte, cu afecţiune, şi despre întîlnirea sa personală cu România, în prezent, din acest punct de vedere, o „a doua casă“.

Cînd aţi venit prima dată în România? Care a fost prima dvs. impresie?

Contactul meu iniţial cu România a fost unul de scurtă durată. Am tranzitat ţara în drum spre Albania, unde mergeam cu nişte prieteni în vacanţă. Nici nu bănuiam la vremea respectivă că în foarte puţin timp aveam să mă întorc aici, la studii. Eram deja student la Academia Creştină din Varşovia, în anul I, şi mi s-a propus o bursă integrală la Bucureşti. Am acceptat fără să stau pe gînduri şi aşa a început aventura mea cu România, fără să cunosc nici o boabă româneşte. Era anul 1996. Înainte să încep cursurile la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Teologie, am fost cîteva luni la Suceava, unde fusesem repartizat pentru a învăţa limba. Cînd mă gîndesc la „începuturile mele carpatine“ parcă mă revăd