Povestea pumnului cu care, se spune, a bătut în masă prim-ministrul Emil Boc vineri la prânz la negocierile cu sindicatele din învăţământ a ocupat o parte semnificativă din programele de ştiri şi de pseudoştiri de televiziune din week-end-ul trecut. Pentru a îngroşa şi pentru a vinde mai bine ipotetica situaţie descrisă cu multă voluptate de sindicalişti, editorii au preferat uneori să utilizeze chiar şi un diminutiv cu aluzie directă la gabaritul premierului: d-l Boc nu ar fi lovit cu pumnul în masă, ci cu „pumnişorul“. Comicul de situaţie a fost însă desăvârşit, în condiţiile în care, în ciuda eforturilor pseudojurnalistice de a vorbi insistent şi cu un zâmbet ironic arborat în colţul gurii despre „pumnişor“, Marius Petcu, unul dintre marii purtători de zgomot de tip sindical, a ţinut să declare ritos că sindicatul din care face parte şi pe care îl conduce „nu primeşte niciun pumn în gură de la niciun guvern“. Deci: Apocalipsa veselă şi demnă!

Cei care ştiu câte ceva despre trucurile de manipulare vor fi înţeles deja că avem de-a face cu o nouă încercare de a decupa, în chip obsedant, o „realitate“ toxică din realitatea care e, totuşi, mult mai complexă şi, chiar şi acum, în condiţii de criză, mai puţin contondentă decât aceea pe care insistă să ne-o prezinte autorii ingineriilor telemediatice. Nu e deloc cazul să îl eroizăm pe Emil Boc şi nici măcar să îl victimizăm; guvernul pe care îl conduce din decembrie 2009 e ezitant şi are multe puncte slabe – şi la nivel uman, şi în privinţa viziunii executive. Însă este cazul să observăm cum în spaţiul mediatic se desfăşoară o destul de laborioasă operaţiune de ridiculizare gratuită a acestui personaj politic.

În absenţa ţintei preferate – mă refer, desigur, la preşedintele şi în egală măsură la omul Traian Băsescu, încă retras într-o tăcere strategică, una care îi pune în reală dificultate pe „vampirii“ să