Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reacţii la raportul CE

Publicat in Jurnalul, marți 23 martie 2010 ·

LEGE PENTRU REDUCEREA TERMENELOR ÎN CAZURILE CIVILE ŞI PENALE

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, remarcă principala semnificaţie pozitivă a Raportului şI anume faptul că România a reuşit să păstreze cursul reformelor, depăşind faza angajamentelor. "Am reuşit să păstrăm drumul drept, în pofida unui an 2009 complex din punct de vedere politic şi economic. Consider acest lucru o realizare a tuturor actorilor implicaţi, executiv, legislativ şi mai ales puterea judecătorească", a subliniat Predoiu. Despre nereuşita aplicării noilor coduri ale justiţiei, ministrul Predoiu a precizat că până la intrarea în vigoare a acestora va promova un proiect de lege pentru reducerea termenelor în cazurile civile şi penale. Însă până la raportul din vară al Comisiei Europene, care va fi unul cheie, trebuie adoptate proiectele Codurilor de procedură civilă şI penală, trebuie finalizate proiectele de legi privind implementarea acestor coduri şI trebuie scurtată durata proceselor, a subliniat ministrul Justiţiei.El a subliniat totodată că mesajul important transmis prin raportul interimar, Comisia Europeană devoalează necesitatea sprijinirii modernizării justiţiei de către toate forţele politice. Raportul CE cere accelerarea vitezei de implementare rapidă a reformei şI de adoptare a noilor coduri, a spus Predoiu. Ministrul a subliniat că aceast lucru ar constitui "cheia de boltă" a reuşitei modernizării sistemului judiciar. Despre instituţiile remarcate pozitiv în Raportul CE, precum DNA şI ANI, ministrul Predoiu afirmă că nominalizarea lor la categoria aşa da demonstrează că aceste structuri au ajuns la maturitate instituţională.

"JUMĂTATEA GOALĂ A PAHARULUI"

Despre punctele negative consemnate în raportul interimar al CE, ministrul Justiţiei, Câtâlin Predoiu, a precizat că sunt o urmare a ritmului încetinit din ultimele şase luni din cauza calendarului poli

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 8 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 5 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°