Secretarul de stat pentru afaceri globale, Doru Costea, va participa la data de 24 martie 2010, la reuniunea Grupului Consultativ: Forumul Parteneriat pentru R. Moldova, care se va desfăşura la Bruxelles.
Reuniunea, co-organizată de Comisia Europeană şi Banca Mondială, are ca obiective agrearea de către comunitatea internaţională a donatorilor a unui punct de vedere comun privind efectele crizei economice asupra R. Moldova, prezentarea Strategiei guvernului R. Moldova pentru depăşirea efectelor crizei şi asigurarea unor mecanisme de coordonare a asistenţei externe.
Viziunea guvernului R. Moldova privind ieşirea din criza economică şi reforma celor trei piloni fundamentali - guvernarea responsabilă, redresarea şi dezvoltarea economică, investiţii în capital uman - a fost sintetizată în documentul Rethink Molodva elaborat în cooperare cu partenerii de dezvoltare şi societatea civilă.
La reuniune au fost invitaţi să participe principalii donatori bi şi multilaterali activi în R. Moldova, care vor răspunde priorităţilor şi nevoilor de asistenţă ale guvernului R. Moldova prin anunţarea angajamentelor financiare pentru perioada 2010 - 2013.
Secretarul de stat pentru afaceri globale, Doru Costea, va participa la data de 24 martie 2010, la reuniunea Grupului Consultativ: Forumul Parteneriat pentru R. Moldova, care se va desfăşura la Bruxelles.
Reuniunea, co-organizată de Comisia Europeană şi Banca Mondială, are ca obiective agrearea de către comunitatea internaţională a donatorilor a unui punct de vedere comun privind efectele crizei economice asupra R. Moldova, prezentarea Strategiei guvernului R. Moldova pentru depăşirea efectelor crizei şi asigurarea unor mecanisme de coordonare a asistenţei externe.
Viziunea guvernului R. Moldova privind ieşirea din criza economică şi reforma celor trei piloni fundamentali - guvernarea responsabi