● Ana Maria Sandu, Omoară-mă!, Editura Polirom, 2010.
Un poem – Din amintirile unui Chelbasan (2003), recent tradus în franceză şi care ar merita o reeditare – şi un roman – Fata din casa vagon (2006), selectat pentru European First Novel Festival din Budapesta – mi-au fost de-ajuns pentru a o considera pe Ana Maria Sandu cea mai bună scriitoare din noul val. Acest al doilea roman îi va convinge şi pe alţii.
Cartea începe cu o naraţiune la persoana întîi al cărei protagonist este tînărul Vali care, întors acasă tîrziu de la o bere cu prietenii, întîlneşte pe stradă o fată plîngînd şi izbindu-se de zidul unei clădiri. Băiatul încearcă să o potolească, îi dă o ţigară şi îi vorbeşte. Printre sughiţuri şi alte accese de disperare, fata, pe nume Ramona, spune ceva despre o moartă într-o casă, iar Vali nu ştie cum altfel s-o ajute decît luînd-o la el să-i ofere un ceai şi să-i bandajeze rănile de la mîini. Băiatul are grijă de ea, îi cîştigă încrederea, ba chiar cei doi se şi sărută într-un scurt moment de intimitate, şi în cele din urmă o convinge să doarmă la el, iar dimineaţa să meargă amîndoi s-o vadă pe femeia despre care Ramona îi mărturisise terifiată că ar fi ucis-o. În zori, fata îl conduce pe Vali la apartamentul cu pricina şi băiatul se convinge că lucrurile stau întocmai.
Romanul continuă sub forma unui schimb epistolar, cu o lungă scrisoare a Ramonei din arest care-i trimite lui Vali întreaga poveste a relaţiei cu sexagenara Veronica Manea, devenită întîmplător salvatoarea ei gazdă în momentul dificil de după terminarea facultăţii. Convieţuirea celor două femei tinde spre o stranie armonie. Ramona şi doamna Manea se obişnuiesc repede una cu cealaltă, diferenţa de vîrsta se estompează treptat, iar tabieturile şi ritmurile lor de viaţă se acordează pînă acolo unde nevoia de socializare dispare. În afara unor plimbări împr
