Ivanciuc:

Tibetul pe care l-am văzut eu, Ladakh sau Micul Tibet, nu seamănă cu iluzia în care cred convertiţii la budism, care i-au făcut o deşănţată şi naivă reclamă, în frunte cu Richard Gere, Brad Pitt sau Leonard Cohen, despre care am serioase îndoieli că au priceput ceva din măreaţa lui cultură.

În primul rånd, mi se pare o idioţenie să compari o mănăstire budistă, cu una ortodoxă, să-l asemuieşti pe Iisus cu Buddha şi să pretinzi că între pictura sacră budistă şi cea ortodoxă ar exista o mulţime de paralele, începånd cu mandorla, care este chenarul migdalat, adesea în culorile curcubeului, ce poate încadra figura întreagă a lui Hristos sau a lui Buddha.

Tibetul este: un loc cu aer rarefiat, situat de la 3.500 în sus, unde poţi face trakking sau ciclism; un loc unde trăieşte irbisul sau uncia sau pantera zăpezilor sau a norilor, cea mai rară felină din lume; un loc unde te poţi amăgi că vei găsi måntuirea, pentru o sumă frumuşică de bani, de regulă de la 1.000 de euro în sus, fie sub formă de donaţie făcută vreunui călugăr lama, a cărui faimă s-a dus din gură în gură de turist neamţ, englez sau american, unul mai tåmpit ca altul, fie sub formă de donaţie făcută unei mănăstiri; un loc de o înaltă ţinută spirituală, pe care noi, ca indo-europeni, albi şi creştini, oricåt am vrea, n-o putem percepe altcumva decåt ca o alcătuire de mănăstiri tainice, pictate viu şi înţesate de măşti hidoase, al căror rol este acela de a alunga spiritele necurate, printre care zåmbeşte din fotografii faţa destinsă a lui Dalai Lama, un mare dandy, după opinia mea personală.

Mai mult despre

o singura realitate: Tibet.

Ivanciuc:

Tibetul pe care l-am văzut eu, Ladakh sau Micul Tibet, nu seamănă cu iluzia în care cred convertiţii la budism, care i-au făcut o deşănţată şi naivă reclamă, în frunte cu Richard Gere, Brad Pitt sau Leonard Co