Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacteria în lanţuri

Publicat in Jurnalul, marți 23 martie 2010 ·

Ulcerele au chinuit, de sute de ani, oamenii şi românul are chiar o vorbă mai persiflantă, dar cu adevăr în ea, "buba la burtă".

A fost o vreme în care ulcerele erau considerate de unii specialişti ca o boală rebelă, ce revine când nu te gândeşti, în funcţie de anotimp, şi de care scapi mai greu, fiindcă acuzaţi erau stresul şi un surplus de secreţie acidă în stomac.

HELICOBACTER PILORI

Însă s-a întâmplat o bruscă schimbare de macaz atunci când un profesor şi un asistent de-al lui din Noua Zeelandă au descoperit un microb, adică o bacterie, care provoca ulcer. Asistentul, care învăţa meserie de la profesorul universitar, a cultivat această bacterie în laborator şi chiar a înghiţit microbii, demonstrând că Helicobacter pilori este principala cauză de ulcer.

Această cercetare a revoluţionat medicina tubului digestiv, pentru că ulcerele provocate de bacterie se tratau nu numai cu medicamente de scădere a acidului din stomac, ci şi cu antibiotice. Au trecut 20 de ani până când medicii din Noua Zeelandă au luat Premiul Nobel pentru această descoperire.

CINE MAI ESTE VINOVAT

În clipa de faţă însă, după succesul important de vindecare a ulcerelor date de bacteria Helicobacter pilori, lucrurile s-au modificat întrucâtva. De unde o vreme ulcerele date de bacterie însumau vreo 90% din bolile de ulcer, cu timpul, ulcerele cauzate de acest microb s-au împuţinat, rămânând totuşi majoritare: 60%-75%. Şi, ca mirare, au crescut din nou cazurile de ulcer provocat de secreţia acidă în exces şi de stres, acestea ajungând iarăşi la 30%-40%.

Ba, mai mult, au devenit mai dese şi alte tipuri de ulcere, cele cauzate de medicament. Care sunt acele medicamente vinovate de apariţia unor ulcere? În primul rând, medicamentele destinate bolilor reumatismale, adică antiinflamatoarele pe bază de cortizon sau necortizonice. D

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 4 ore
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

Ilie Bolojan spune că primele de pensionare de la CCR sunt imorale. „Ele sunt legale, dacă au bani să le dea”

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, 2 iulie, că „primele de pensionare" pe care le solicită judecătorii de la Curtea Constituţională deși sunt legale pot fi considerate, în contextul actual, „imorale".

LIVE VIDEO Ilie Bolojan prezintă măsurile fiscale, într-o conferință de presă

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține, azi, 02 iulie, la Palatul Victoria, o conferință de presă în care va face public pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar excesiv.

Sean „Diddy” Combs, achitat de acuzațiile trafic de persoane și crimă organizată. Rapperul a fost găsit vinovat de două din cele cinci capete de acuzare

HotNews acum 2 ore
Sean „Diddy” Combs a fost achitat miercuri de acuzațiile de trafic de persoane și crimă organizată, însă a fost găsit vinovat pentru transport în scopul practicării prostituției, un rezultat parțial favorabil pentru fostul miliardar, cunoscut pentru

Oficial al Ambasadei SUA în București, despre Visa Waiver: „România rămâne candidată la program”

Adevarul acum 2 ore
Michael Dickerson, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA în România, a declarat miercuri, 2 iulie, că România rămâne candidată la programul Visa Waiver.

Mihai Leu va fi înmormântat vineri în orașul său natal

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
, fostul campion mondial de box, va fi înmormântat vineri, în orașul său natal, Hunedoara, după cum au anunțat apropiații săi pe pagina de Facebook a pugilistului.

Ilie Bolojan anunță creșterea ACCIZELOR cu 10% pentru alcool, combustibil și țigări

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a prezentat noile măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, printre care creșterea accizelor la alcool, țigări și combustibil. În vederea situației economice cu care se confruntă statul român, Ilie Bolojan a anunțat o

Bolojan: Pensiile şi salariile rămân plafonate şi anul viitor

BusinessMagazin acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a anunţat că pensiile şi salariile din sectorul public vor fi plafonate anul viitor. Măsura este temporară şi vine după creşterile mari din 2024, pe care, spune premierul, bugetul statului nu le mai poate susţine.

Sindicatul Guvernului atacă dur măsurile anunțate de Ilie Bolojan: Premierul „killer”-ește din nou

Mediafax acum o ora
„Premierul „killer”-ește din nou: un val de măsuri abuzive care ignoră realitatea și dorința cetățenilor. Conferința de presă susținută astăzi, la ora 17:00, de premierul României, Ilie-Gavril Bolojan, marchează un nou episod de dispreț față de nevo

Doi copii de 10 și 11 ani, dați dispăruți în județul Iași. Autoritățile cer sprijinul populației pentru a-i găsi

Adevarul acum 2 ore
Alarmă în județul Iași, unde doi frați, o fată de 10 ani și un băiat de 11 ani, aflați în plasament la o familie, au fost dați dispăruți miercuri, după ce au plecat voluntar de acasă în cursul dimineții și nu s-au mai întors.

Vremea

București
acum

28°
mie.

17°/31°
joi

17°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/33°
Iasi
acum

28°
mie.

14°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

18°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

11°/29°
joi

14°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/29°
Timisoara
acum

32°
mie.

14°/33°
joi

16°/39°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°