Invitat la „Divanul Dilemei vechi“, fostul comisar european Leonard Orban spunea că statutul limbii române s-a schimbat în ultimii ani, mai ales după aderarea la UE: a devenit interesantă pentru mai multă lume. Cum se văd lucrurile, din punctul dvs. de vedere?

Evoluţia statutului limbii române este o consecinţă firească a aderării la UE. Dar interesul faţă de această limbă exista şi înainte în spaţiul european, cuplat cu frustrarea provocată de faptul că existau prea puţine date despre ea – insuficiente traduceri din autori români şi aproape inexistente manuale de română pentru studenţi străini. Am locuit multă vreme în Germania şi am predat într-o şcoală din München. Elevii mei erau foarte interesaţi să ştie mai mult despre ţara mea şi limba care se vorbeşte acolo, şi spuneau că în bibliotecile lor au cărţi despre mai toate ţările, mai puţin România... Aşadar interesul exista. Cel puţin în Germania şi Marea Britanie, ţări pe care le-am cunoscut mai îndeaproape.

Programul TPS (Translation and Publication Support) al Institutului Cultural Român funcţionează tot mai bine. Cum apreciaţi interesul tot mai mare pentru traducerea de cărţi româneşti, mai ales ale unor autori contemporani?

Mi se pare îmbucurător şi în acelaşi timp justificat. Şi din nou aş spune că este o consecinţă firească: odată făcut un prim pas – o primă traducere – este normal să i se adauge următorii paşi, următoarele traduceri, în virtutea unei dinamici inevitabile. Iar traducerea autorilor contemporani este o confirmare a teoriei lovinesciene a sincronismului, dusă un pas mai departe...

Tot Institutul Cultural Român acordă şi burse pentru traducători din literatura română. Cum se completează cele două programe?

Bursierii ICR, înarmaţi cu date despre programele de finanţare ale Institutului, au devenit adevăraţi agenţi literari ca